Antena Meniu Search
x

Video Ministrul de Interne, despre criminalul de la Corbu: "Este vorba despre un dement, un dezaxat. În câteva ore va fi reţinut"

Ministrul de Interne a reacționt în urma crimei de la Corbu. Aflat în vizită de lucru pe litoral, Lucian Bode a spus că există un cerc de suspecți  și că, în câteva ore, suspectul va fi reținut.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 02.07.2021, 11:23

Ministrul de Interne, după crima de la Corbu: Este vorba de un dement, un dezaxat. În câteva ore va fi reţinut - captura video YouTube

"Ancheta este în derulare. Sunt efective de la IGPR, Direcția de Investigatii Criminale, avem un cerc de suspecți. Cred că este vorba de ore în care suspectul va fi reținut. Avem declaratiile a doi martori. În câteva minute de la apelul la 112, colegii noștri au ajuns acolo, dar din păcate este o persoană decedată. Vom vedea care e mobilul crimei: răzbunare, jaf, nu pot să mă pronunț acum. Vom vedea dacă au dispărut din casă lucruri. Cel mai important e ca echipa de la fața locului să identifice autorul și să-l aducă în fața instanței", a declarat ministrul, potrivit News.ro.  

Lucian Bode a precizat că este vorba despre ”un dement” care a intrat peste o familie în casă la 3 dimineaţa. El le-a transmis românilor că este vorba de un caz izolat, iar aceştia trebuie să ştie că sunt în siguranţă. “Aici este vorba de un dement care la ora 3 dimineaţa intră peste o familie în casă. Vorbim de o crimă care s-a întâmplat în locuinţă, nu pe stradă şi o să vedem care a fost mobilul. (...) Forţele de ordine sunt acolo într-un număr suficient ca să asigure ordinea şi liniştea publică, aici vorbim de un caz izolat, într-o locuinţă a intrat un dezaxat, că nu pot să îi spun altfel şi a făcut ce a făcut. (...) Românii care vor fi în această vară să fie încredinţaţi că vor fi în siguranţă, iar tuturor românilor le spun că astfel de cazuri izolate de crime, că se întâmplă din nefericire în întreaga lume, sunt doar izolate şi românii trebuie să ştie că sunt în siguranţă în ţara lor”, a mai spus Bode.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Un tată a fost ucis încercând să-şi apere fiica, la Corbu

Reamintim că o crimă oribilă a avut loc în această dimineață, la Corbu, după ce un bărbat cu cagulă înarmat cu un cuțit a pătruns în casa unei familii, unde a violat o fată de 20 de ani şi l-a omorât pe tatăl care a încercat să o ajute.

Sora cea mică a tinerei de 20 de ani, o adolescentă de 15 ani, a fost cea care a sunat la 112. Martorii spun că agresorul a intrat peste familie în toiul nopţii şi a întrebat care dintre cele două fete este majoră. A luat fata cea mare în dormitor, moment în care tatăl a încercat să-şi apere copilul. Atunci, bărbatul de 41 de ani a fost atacat cu cuţitul.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Ministrul de Interne, despre criminalul de la Corbu: "Este vorba despre un dement, un dezaxat. În câteva ore va fi reţinut"