Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ciclon mediteranean deasupra României. Case inundate și culturi distruse în mai multe județe

Un nou episod de vreme extremă în România, din cauza ciclonului mediteranean care se află deasupra ţării noastre. Inundaţiile şi grindina au lovit mai multe zone ale ţării. Zeci de case, gospodării şi drumuri au fost inundate, iar culturile oamenilor distruse.

de Redactia Observator

la 16.05.2019 , 09:59

Un nou episod de vreme extremă în România, din cauza ciclonului mediteranean care se află deasupra ţării noastre. Inundaţiile şi grindina au lovit mai multe zone ale ţării. Zeci de case, gospodării şi drumuri au fost inundate, iar culturile oamenilor distruse. În Bistriţa, apele au acoperit liniile de cale ferată, iar două trenuri au rămas blocate în şine. Meteorologii spun că nu scăpăm de vremea rea nici în următoarele zile. Azi, va fi foarte frig şi va ploua şi în Capitală.

Bistriţa, Mureş şi Maramureş. Trei judeţe în care ploaia şi grindina au făcut prăpăd. În localităţile de pe Valea Mureşului, mai sus de oraşul Reghin, cantitatea de apă căzută a ajuns şi la 50 de litri pe metrul pătrat. Cele mai afectate sunt comunele Petelea şi Brâncoveneşti.

Timp de 15 minute a căzut grindina. Suficient să distrugă tot. Iar după ploaia cu grindină, apele au ieşit din matcă.

Vezi și

Case inundate în Maramureș

Pe acelaşi subiect

Şi în Maramureş a căzut grindină. Iar în localitatea Săliştea de Sus, 50 de case au fost inundate

După o ploaie torenţială cu grindină, apa a intrat în mai multe locuinţe din comuna Jelna, iar drumul naţional 17 D a fost inundat.

Pompieri militari au evacuat un copil și pe mama acestuia. Iar un alt localnic, care se urcase în copac de frică să nu-l ia apele, a fost ajutat tot de militari.

Un râu s-a umflat şi a ieşit din matcă, iar aluviunile au ajuns pe calea ferată. Două trenuri au rămas blocate.

Iar meteorologii nu au nici în continuare veşti bune. Până mâine la ora 10 vor mai cădea averse şi grindină, iar vântul va sufla cu putere. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Ciclon mediteranean deasupra României. Case inundate și culturi distruse în mai multe județe