Observator » Evenimente » Cine e norocosul care a câştigat 3 milioane € la Loto cu un bilet de 24 de lei. Vrea să mai joace

Cine e norocosul care a câştigat 3 milioane € la Loto cu un bilet de 24 de lei. Vrea să mai joace

Imagine ilustrativă - Shutterstock
Editor I.I. | Timp citire: 1 minut
Publicat la 26.10.2026, 13:45 | Modificat la 26.10.2026, 13:46

Câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 22 octombrie 2026, în valoare de peste 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), şi-a ridicat banii, informează, luni, Loteria Română.

"Am perseverat şi am sperat că voi câştiga. Aveţi încredere, jucaţi în continuare, aşa cum voi face şi eu!", a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Câştigătorul este din Prahova, are în jur de 50 de ani şi joacă la loterie de peste 20 de ani. În ultimii ani joacă online aceleaşi numere care au semnificaţie personală. Acesta a mai declarat faptul că, de-a lungul timpului, a obţinut doar câştiguri mici.

Biletul norocos a fost jucat pe aplicaţia mobilă AmParcat.ro şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, preţul biletului fiind de 24,50 de lei. Câştigătorul nu a dorit să-şi facă publică identitatea. 

Articolul continuă după reclamă