Video "Colindam toată Germania în timpul ăsta". Coşmar pentru pasagerii trenului Bucureşti-Budapesta: au ajuns la destinaţie după aproape 20 de ore
Noapte de coşmar pentru pasagerii trenului Bucureşti - Budapesta. Zeci de călători au stat aproape şapte ore în beznă, pe un câmp, după ce locomotiva s-a stricat. Cursa a fost reluată abia dimineaţă, la ora 04:00. Furiosi, oamenii ne-au povestit chinurile prin care au trecut.
Fără apă şi fără mâncare pe un câmp între braşov şi făgăraş. Aşa s-au trezit în toiul nopţii pasagerii Trenului Inter Regio 472. Garnitura a plecat ieri, la ora 18:00, din Gara de Nord din Bucureşti spre Budapesta. Patru ore mai târziu, locomotiva s-a oprit în câmp din cauza unei defecţiuni tehnice. "Am stat două ore să vină altă locomotivă şi zice că era prea mică. Ne-au dus doi kilometri şi am aşteptat după asta alte câteva ore", spune un călător.
Trenul a ajuns la destinaţie după aproape 20 de ore
În total, peste şase ore. Atât le-a luat angajaţilor de la CFR Călători să schimbe locomotiva stricată cu una care funcţionează. Alte şapte ore a durat până trenul a ajuns la Arad, acolo unde pasagerii au primit apă şi mâncare. Mai mulţi călători veneau de la mare, aşa că voiajul lor s-a întins pe o zi şi o noapte. "În timpul ăsta, 15 ore, colindam toată Germania cu trenul", spune o turistă. "Mergem să vizăm biletele. Plecăm spre Timişoara înapoi, că trebuia să plecăm la 05:00 dimineaţa", spune o alta.
Reprezentanţii CFR spun că defecțiunea a necesitat intervenția unor tehnicieni specializați, pentru repararea locomotivei și deplasarea cu viteză redusă. Totuşi, sindicaliştii trag un semnal de alarmă. Astfel de situaţiil sunt tot mai dese pentru că trenurile sunt vechi şi nu sunt bani pentru reparaţii. "Putea să se încălzească osia, să sară bandajul sau să se uzeze linia. Nu cred că în situaţia de faţă ar fi pus viaţa în pericol călătorilor. Din lipsă piese de schimb apar foarte multe defectări. Nu avem nici măcar bani de reparaţii. Este inadmisibil să nu ai buget de venituri şi cheltuieli până la jumătatea anului aprobat prin Hotărâre de Guvern şi să nu ai piese de schimb", a declarat Rodrigo Maxim, lider de sindicat.
Trenul a ajuns la destinaţie după aproape 20 de ore. "Regretăm şi cerem scuze călătorilor pentru întârzierea semnificativă produsă. Precizăm că natura defectării apărute la locomotiva ce remorca trenul a fost în zona de suspensie a boghiului. Implicațiile generate de această defectare a condus la necesitatea intervenției de personal tehnic specializat", se arată în comunicatul CFR.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰