Video Complot la TAROM: 29 de piloţi s-au îmbolnăvit subit şi au declanşat haosul pe Otopeni. Reacţia unui pasager care avea escală la Paris, în drum spre SUA
Picaj necontrolat în TAROM. Mii de pasageri s-au trezit blocaţi pe aeroporturi. În plin sezon al vacanţelor, compania aeriană şi-a anulat aproape toate zborurile de astăzi, din cauza unui complot al piloţilor. Oficial, s-a transmis că echipajele de zbor s-au declarat inapte de muncă. Neoficial, la mijloc sunt nemulţumirile salariale ale piloţilor şi o companie de stat aflată în picaj din cauza datoriilor şi a managementului dezastruos.
Sute de oameni care aveau azi bilete la TAROM s-au trezit cu planurile prăbuşite. Peste noapte, zeci de piloţi ai companiei de stat s-au îmbolnăvit brusc. O situaţie fără precedent care s-a tradus prin nervi, vacanţe ratate, conexiuni pierdute şi ore nesfârşite în aeroporturi.
După ce oamenii au aflat din presă şi de pe internet de ce nu mai pleacă, zeci de turişti s-au aşezat la ghişeul Tarom pentru a găsi alternativă de zbor. Unora li s-a promis că vor pleca spre după-amiază.
"Trebuia să ajungem la Paris. Trebuia să ajungem la ora 11. Am rezervat un alt zbor, sperăm că nu ni se anulează. Mâine trebuie să zburăm din Paris spre SUA", spune un pasager.
Peste 40 de curse TAROM, anulate
- Delegația României pentru summitul NATO din SUA a plecat cu un avion militar, după ce TAROM a anulat aproape 20 de...
- "Nu ai cu cine să discuţi". Scandal şi haos pe aeroportul Otopeni, după ce Tarom a anulat aproape 20 de curse....
- 10 curse anulate de Tarom, după ce mai mulţi piloţi s-au anunţat inapţi de muncă. Care sunt zborurile afectate
Startul l-a dat un comandant Tarom de pe cursa Baia Mare - Otopeni care s-a declarat inapt de zbor. Efectul a fost de domino: au urmat piloţi şi copiloţi de cursele de Cairo, Amman și Beirut. În total, au fost anulate aproape 40 de curse, printre care Instanbul, Amsterdam, Paris, Budapesta, dar și Iași sau Oradea.
În total, 29 de piloţi au refuzat să ridice avioanele de la sol, îmbolnăviţi peste noapte. Potrivit Codul aerian, personalul navigant are dreptul să își ia liber 48 de ore pe motive de sănătate.
"Un pilot sau comandant poate decide că este o situaţie care îl împiedică să-şi ducă activitatea în condiţii de siguranţă. O migrenă puternică până la situaţia de stres, medicamente, în urma unui tratament", a declarat Alexandru Anghel, purtător de cuvânt TAROM.
"Nu am văzut la Tarom decat habarnisti. Atunci cand directorul comercial e specialist in vopseluri si un singur membru e specialist in aviatie, era previzibil că se va ajunge aici. Nu am văzut decât concentrarea policitienilor de a şi numi vărul, neamul de la ţară, fratele sau cumnatul in consiliul de administratie", spune Marius Popescu, specialist in aviatie.
Piloţii sunt nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile în care muncesc
Surse Observator spun că, de fapt, epidemia subită reprezintă, de fapt, nemulţumiri salariale. Un comandant TAROM câştigă cel puţin 3.000 de euro. Calcului se face din salariul de bază şi diurne. În funcţie de numărul de zboruri dintr-o lună, plus vechime, ajunge la un maximum de 6.000 de euro. În schimb, la companiile lowcost, salariul poate fi dublu, iar la cele mari - de patru ori mai mare.
"Ar face bine să le dea ce cer. În momentul de faţă se caută piloţi pe toată piaţa aeronautică. Concurenţa e acerbă", spune Sorin Stoicescu, fost pilot TAROM.
Pe lângă salarii, angajaţii TAROM se plâng că sunt forţaţi să lucreze suplimentar, iar condiţiile de muncă şi hrană sunt mizerabile. Conform sindicaliștilor, TAROM are cu 80 de piloți mai puțin decât ar trebui, ceea ce înseamnă mai multe ore de zbor.
"Dacă un pilot s-a îmbolnăvit, nu mai există rezervă. Practic e vorba de resursa umană de cate compania TAROM şi Ministerul Transporturilor şi-au bătut joc", spune Narcis Pascu, sindicalist TAROM.
Reprezentanţii TAROM au fost chemaţi la negocieri
Ministrul i-a chemat la masa negocierilor pe reprezentanţii TAROM. Membrii consiliului de administraţie au transmis scurt: "E o situaţia regretabilă pentru pasageri, cărora le cerem scuze. dar, în acelaşi timp, vom fi prudenţi până vom cerceta această atitudine a echipajelor neanunţată şi considerăm noi, imorală."
Surse Observator spun că întâlnirea s-a încheiat cu promisiuni. Posibilitatea unei majorari salariale şi uniforme noi.
Criza din TAROM a dat peste cap inclusiv programul delegaţiei României care participă la summitul NATO de la Washington. Oficialii au reuşit să plece, în cele din urmă, cu un avion militar. Situaţia de la TAROM e în picaj de cel puţin 16 ani.
Din 2007, TAROM nu a mai avut profit. Zboară doar în pierdere. În 2008, restanţele companiei erau de 6,3 milioane de lei. Iar în 2022 au ajuns la aproape 275 milioane de lei, de 43 ori mai mult. Compania este ţinută pe linia de plutire cu bani din taxele românilor. În ultimii doi ani a primit ajutoare de la stat de peste 120 de milioane de euro. Instituţia a schimbat 17 şefi în 7 ani şi flota este veche şi tot mai mică. De la 60 de avioane, câte avea în 1989, a ajuns la 18. La sfârșitul lui 2022, TAROM avea 1.219 angajați, iar cheltuielile cu personalul au fost de 127 de milioane de lei. Din acești bani, 2,5 milioane au reprezentat bonusuri. Compania publică mai deține în acest moment în jur de 10% din piața de călători care pleacă sau vin în ţara noastră. În luna mai, pentru a salva TAROM, guvernul a aprobat încă un ajutor de stat de aproape 100 de milioane de Euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰