Concerte de Revelion 2023 în București. Unde poți petrecere cu prietenii de Anul Nou
Pentru noaptea dintre ani, autoritățile din Capitală au pregătit multe surprize. Spre deosebire de alți ani, Revelionul 2023 din București va aduce un spectacol gratuit, unde va putea petrece toată lumea până dimineața. Concertul de Anul Nou va fi organizat în Parcul Titan, iar pe scenă vor urca artiști mari de la noi din țară.
În noaptea de Anul Nou, bucureștenii vor putea petrece până-n zori, în Parcul Titan din Sectorul 3 al Capitalei. Este singura petrecere de revelion gratuită și-n aer liber, din acest an. De asemenea, și la Palatul Parlamentului, românii pot petrece în noaptea de Revelion, însă biletele au prețuri piperate.
Concerte și petreceri în aer liber de Revelion 2023 în locuri publice din București
Concert de Revelion 2023 în Parcul Titan, de la ora 20:00
Primăria Sectorului 3 București va organiza un spectacol în noaptea de Anul Nou, gratuit, la care toți locuitorii din Capitală, și nu numai, vor putea participa. Distracția va fi în Parcul Titan, acolo unde va avea loc un concert de Revelion 2023. Pe scenă vor urca artiști mari precum Delia, Voltaj, Guess Who, Emaa, Marius Mihalache Band, Cosmin Seleşi Orchestra şi DJ Manuel Riva.
Intrarea se va face începând cu ora 20, iar toți bucureștenii, care vor să sărbătorească noul an, sunt așteptați în Parcul Titan. Aceștia vor putea cânta, dansa și se vor putea distra pe cinste pe muzica Deliei sau a celor de la Voltaj. Tematica pentru acest eveniment va fi: "Esenţial: Fii de viaţă!". Organizatorii au ținut să transmită că este al 10-lea an în care Primăria Sectorului 3 organizează Revelionul în parcul din sector. Concertul de Revelion 2023 va avea și un foc impresionant de artificii, care va putea fi urmărit de toți cei prezenți.
Concerte de Revelion 2023 organizate de cluburi si restaurante
Concert de Revelion 2023 cu Delia, Theo Rose și Diana Matei
Bucureștenii pot alege să petreacă Revelionul la Palatul Parlamentului, acolo unde va avea loc un concert cu artiști în vogă. Prețurile nu sunt pentru orice buzunar, cele mai scumpe bilete, adică cele de la categoria Golg, ajung la aproape 1800 de lei. De altfel, sunt și singurele bilete care au mai rămas disponibile.
Cele mai ieftine au avut prețul de 590 de lei, însă acestea s-au vândut imediat. Delia va fi nelipsită și de la acest eveniment. Theo Rose este altă artistă, care își va face apariția pe scenă și care-i va încânta pe petrecăreți până la primele ore ale dimineții. Diana Matei și Taraful Cleante vor fi și ei prezenți la acest eveniment, pregătiți să facă show.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰