Constănţeancă de 48 de ani, cercetată după ce ar fi făcut operații estetice fără să fie medic
O femeie în vârstă de 48 de ani este cercetată de poliţiştii din Constanţa după ce a făcut proceduri de chirurgie estetică fără a avea acest drept. Anchetatorii au precizat că faptele au avut loc începând din 2024. De asemenea, poliţiştii au făcut două percheziţii în acest caz de unde au ridicat mai multe probe.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii au făcut două percheziţii într-un dosar care vizează săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.
”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în perioada 2024 - prezent, o femeie, de 48 de ani, ar fi exercitat fără drept profesia de medic specialist în chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă. Din probele administrate a reieşit că persoana cercetată, în calitate de reprezentant legal al unei societăţi comerciale, ar fi efectuat proceduri de chirurgie estetică minoră fără autorizaţie sanitară de funcţionare”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.
Ei au precizat că percheziţiile au avut loc în sediul firmei respective şi la domiciliul femeii, anchetatorii ridicând mai multe dispozitive electronice cât şi bunuri susceptibile a fi folosite în comiterea infracţiunii.
De asemenea, a fost dispusă şi măsura suspendării activităţii societăţii comerciale.
