Video Copiii născuţi începând cu 2025 intră în Generaţia Beta. Cum sunt caracterizaţi de către sociologi
Intrăm într-o nouă eră cu o nouă generaţie. De la 1 ianuarie, se nasc membrii generaţiei Beta, cei care ar putea trăi până în secolul următor. Specialiştii spun că cei din generaţia Beta vor creşte, inevitabil, cu inteligenţa artificială. Părinţii lor sunt cei din generatia Z şi milenialii, iar bunicii lor, baby boomers, care tânjesc nostalgic după vremea în care copiii se jucau mai mult pe afară.
Din generaţia Beta fac parte cei născuţi din 2025 până în 2039. Estimările arată că vă reprezenta 16% din populaţia de pe Terra și, spre deosebire de predecesorii Alpha, va fi prima generaţie complet digitalizată.
Specialiştii spun că în viață generației Beta inteligenţa artificială va fi omniprezentă, așadar acești copii vor creşte odată cu AI.
Apare o nouă generaţie
"Caută well-being, echilibrul în viaţă, balanţa între job şi alte activități. Singura modalitate de a-şi creste veniturile, dar fără să se suprasolicite este să pună inteligenţa artificială să muncească pentru ei. AI vă fi că aerul pe care îl respiră", spune Mark McCrindle, demograf.
- Anul Nou Chinezesc 2025. Cum invităm Zeul Bogăţiei în casa noastră. Tradiţia chinezească ce aduce bani din...
- Distracţia preferată de mii de turişti după Sărbători. S-au simţit ca într-o vacanţă exotică
- Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
- Cum scăpăm de brazii de Crăciun? Amenzi usturătoare pentru cei care-i aruncă la gunoi sau de la etaj
- Zeci de turişti închiriază sănii în Predeal, deşi nu există pârtie specială pentru săniuş. Număr record...
Asta îi sperie pe mulţi din generaţiile trecute. Baby Boomers sunt cei născuţi între 1946 și 1964. Cronologic, urmează generația X până în 1980, apoi Y sau milenialii între 1981 și 1996. Generaţia Z este născută între 1997 şi 2012, iar Alpha sunt cei mai tineri.
Etichetele însă nu ar trebui lipite atât de uşor, atrag atenţia sociologii.
"E complicat să spunem că suntem programați înainte să ne naștem cu ce urmează să facem, etichetele astea sunt ușor comerciale, au un rol de marketizare. Așa cum vorbim despre tinerii din Gen Z care sunt nostalgici după comunism chiar daca nu au trăit în perioada respectivă. E foarte posibil că generația Beta să trăiască o frustrare a persoanelor hiperstimulate în societatea de consum, societate care te obligă să trăiești într-o fugă continuă, s-ar putea să vedem o generație care merge cu frană de mână trasă", spune Antonio Amuza, sociolog.
Un lucru este cert: generaţia Beta vă beneficia de minunile tehnologiei şi cercetării în domeniul medical şi ar putea avea cea mai mare speranţă de viaţă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰