Video Corvinul - FCSB, seară de poveste în Hunedoara. Mii de suporteri au asistat la primul meci din istoria orașului disputat în nocturnă
A fost o seară de poveste în Hunedoara. Înarmaţi cu torţe, fumigene şi fulare în culorile Corvinului, hunedorenii au cântat în drum spre stadion, în aşteptarea celui mai important meci din ultimii ani. A fost pentru prima dată în istoria oraşului când meciul s-a disputat în nocturnă. Deşi nu s-au calificat în turul următor, meciul a fost unul de poveste, cu spectacol atât pe teren, cât şi în tribune.
Peste 8 mii de oameni au asistat aseară la primul meci din istoria Hunedoarei disputat în nocturnă. Din cauza restricţilor, stadionul nu a putut fi arhiplin, ca în vremurile de glorie ale Corvinului. Însă, tot oraşul a fost alături de echipa favorită.
Dan Bobouțanu, primar Hunedoara: Este pentru prima dată când avem o nocturnă la Hunedoara, este o premieră. Şi evident, dinainte de revoluţie, din vremea Corvinului lui Mircea Lucescu şi a lui Jackie Ionescu nu au mai fost atâţia oameni pe stadion.
300 de mii de lei pentru instalaţia de nocturnă
Autoritățile locale şi-au dat mâna cu cele judeţene pentru organizarea acestui meci. 300 de mii de lei au plătit pentru închirierea instalaţiei de nocturnă.
- Un derby pentru istorie: FCSB spulberă Dinamo cu 6-0, cea mai mare diferenţă de scor înregistrată vreodată
- Un fotbalist de doar 17 ani a murit la două zile după ce a suferit un stop cardiac la un meci din FA Youth Cup, în...
- Cum a rămas Cosmin Olăroiu fără 18.000 de euro, pe o stradă din Milano, dintr-o simplă îmbrăţişare....
Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judetean Hunedoara: Brandul Corvinul este cunoscut în toată ţara şi multă lume s-a bucurat că avem aşa ceva.
Călin Marian, prefect Hunedoara: Încurajăm pe toţi care sunt fani Corvinul Hunedoara să participe mai activ la viaţa echipei, la viaţa jucătorilor, la meciurile care se desfăşoară pe acest stadion legendar.
Corvinul - FCSB, un meci așteptat de toată lumea
Cu toate ca vremea a fost potrivnică, cele două echipe au dat totul pe teren, într-un meci mult aşteptat de toată lumea.
Mircea Rednic: E un eveniment important pentru Hunedoara şi am zis să fiu şi eu aproape de hunedoreni. Ne bucurăm cu toţii că suntem aici şi sperăm să fie cât mai multe meciuri la Hunedoara. Ne bucurăm foarte mult că Corvinul se întoarce acasă în sfârşit după atâta timp.
Pentru a asista la meciul de aseară, oamenii au luat cu asalt centrele de testare instalate în complexul sportiv Michael Klein din Hunedoara de la primele ore ale dimineţii. Cum oraşul a intrat în scenariul galben, şi numărul de bilete alocate pentru acest meci a fost mai mic. Cei mai norocoşi, care au prins bilete, au avut parte de un spectacol de poveste.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰