Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dezvăluiri teribile în cazul fetiței sechestrate și abuzate de propriul tată. Copila e orfană de mamă

Un nou caz de agresiune sexuală în familie aruncă într-un război al declaraţiilor un copil de numai nouă ani.

de Redactia Observator

la 14.10.2017 , 19:32

Un nou caz de agresiune sexuală în familie aruncă într-un război al declaraţiilor un copil de numai nouă ani. O fetiţă orfană de mamă ar fi fost abuzată de propriul tată. Închisă în balcon şi izolată de restul familiei. Sunt acuzaţii pe care tatăl le respinge. Spune că e victima unei răzbunări. După ce a fost reţinut 24 de ore, bărbatul a fost lăsat liber şi acum îşi vrea fata înapoi.

Un tată singur, care-şi creşte fiica în vârstă de nouă ani, a fost reţinut pentru suspiciune de agresiune sexuală. Poliţiştii i-au bătut la uşă, după ce au fost sesizaţi de inspectorii de la protecţia copilului. O mătuşă s-ar fi plâns că fetiţa este în pericol. 

Fetita era agresata chiar de tatal sau in varsta de 46 de ani si mai mult decat atat era sechestrata in balconul apartamentului. 

Vezi și

Şi bunica paternă a copilei, şi tatăl au aceeaşi explicaţie. 

Fetiţa a rămas în grija tatălui de aproape un an, după ce mama i-a murit. Ar fi fost izolată de restul rudelor, iar părintele său i-ar fi interzis chiar şi accesul în camerele apartamentului. 

Tatăl a fost reţinut 24 de ore, pentru rele tratamente aplicate minorului şi agresiune sexuală. Dar acum e din nou liber. Şi îşi cere fiica înapoi. Spune că este ţinta unei răzbunări. 

Decizia cercetării în libertate a tatălui nu este definitivă. Deocamdată, asupra lui planează suspiciunea că şi-a pus în pericol propriul copil. CEDO a condamnat recent statul român într-un caz asemănător.

O mamă care a reclamat la poliţie şi la protecţia copilului abuzurile tatălui asupra băieţelului ei a pierdut ani din viaţă luptându-se să dovedească adevărul în instanţele din România. 

Într-un singur an, peste 10 mii de copii sunt abuzaţi în familie, iar în ultimii patru ani numărul abuzurilor sexuale s-a dublat. Din păcate, prea puţine cazuri sunt reclamate şi ajung în instanţă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Dezvăluiri teribile în cazul fetiței sechestrate și abuzate de propriul tată. Copila e orfană de mamă