Antena Meniu Search
x

Video Coșmarul Mariei, adolescenta incendiată de un criminal eliberat înainte de termen, putea fi evitat. Neregulile descoperite de echipa Observator

A trecut un an de când o țară întreagă a fost zguduită de o tragedie inimaginabilă. Maria, o adolescenta de 17 ani, a fost atacată în propria casă și incendiată. Agresorul, un bărbat condamnat pentru alte patru crime, fusese acuzat de fată de viol. Observator a descoperit minciuna cu care cei de la Protecţia Copilului au acoperit până acum suferinţa unui copil. Urmează informaţii şi imagini cu impact emoţional. 

de Redactia Observator

la 13.06.2021, 20:33

Vezi și

Reporter: Tu ai cerut ajutorul, Maria. Ai fugit prima dată la poliție.

Maria: Da. Pentru că am crezut că așa o să scap. 

Îi tremură vocea și mâinile. Amintirea cruntă din urmă cu un an o doare în fiecare zi. 

Sub teroarea amenințărilor, Maria a cerut protecție unui echipaj de poliție. Oamenii legii au dus-o într-un centru de protecție a minorului, de unde însă a fost lăsată să plece după două zile, la cererea bunicii. 

Pe acelaşi subiect

Maria: Am explicat că acesta stă foarte aproape de mine și că tata nu este acasă. Și că poate să îmi facă rău oricând. Nu s-au luat în calcul cuvintele mele. 

Reporter: Bunica ta a venit să te ceară acasă.

Maria: Da. Pentru că a fost influențata de ei, să vină să mă ia. 

DGASPC ne explica atunci că decizia a fost luată în beneficiul minorei. 

Amalia Tudorică, DGASPC Mehedinţi (intervenție din 2020): Noi, ca şi instituţie, ne pliem foarte mult pe protecţia copilului, nu pe un istoric al unui infractor. Acest copil nu era in pericol in propria familie. 

Doar că nu a fost nici pe departe aşa. Iniţial, DGASPC ne-a spus că ancheta socială de la primăria din comună nu a scos la iveală adevărul. La insistenţele noastre, cerem să ni se arate documentele. Minciuna bine ascunsă atâta timp iese la iveală. În acte, scrie negru pe alb că Maria nu trebuie să revină la domiciliu. 

Adrian Bidilici, director DGASPC Mehedinţi: Nu înţeleg graba cu care am reintegrat în familie o minoră, în condiţiile în care o anchetă socială ne avertiza asupra riscului care exista. Luni voi cere demararea de urgenţă a acestei anchete disciplinare, pentru a verifica toate aspectele pe care dumneavoastră mi le-aţi sesizat. 

Între timp, ancheta penală a fost îngropată şi ea o dat cu moartea agresorului. Ion Turnagiu s-a spânzurat în arest şi a murit la spital câteva zile mai târziu. Bărbatul mai făcuse puşcărie. Maria vorbește însă şi de vinovații moral care au lăsat-o pradă unei asemenea bestii. 

Maria: Le-am cerut ajutorul. 

Maria își strânge pumnii și își șterge lacrimile. În orice rău, oricât de mare, există şi un bine. 

Maria: Consider că, dacă nu s-ar fi întâmplat asta, nu as fi cunoscut atâția oameni buni. 

Vrea să își continue studiile și visează să ajute, la rândul ei, alţi copii, victime ale abuzurilor. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Observator » Evenimente » Coșmarul Mariei, adolescenta incendiată de un criminal eliberat înainte de termen, putea fi evitat. Neregulile descoperite de echipa Observator