Video Covrigul negru umple patiseriile în Braşov. Secretul din aluat şi proprietăţile lui surprinzătoare
Covrigul, un mic dejun al corporatistului, gustarea dintre două şedinţe sau salvarea când n-ai timp de nimic. Nu se va demoda, dar e loc şi de reinventări. După paste negre, orez, chifle de burger şi chiar îngheţată neagră acum şi covrigul îşi schimbă culoarea. A apărut varianta neagră. Neagră de parcă ar fi fost uitată în jar. Se întâmplă la Braşov şi evident că a stânit imediat curiozitatea printre turişti şi localnici, pentru că efectul vizual face toţi banii.
Secretul e cărbunele natural. Se adaugă în aluat în timpul frământării, practic înainte de modelarea covrigilor.
Rezultatul final arată cam așa. Se poate alege unul cu semințe, ca să fie totuși un contrast, pentru că la varianta cu mac chiar nu era niciun contrast. Cei care se ocupă de prepararea acestor covrigi spun că pur și simplu adaugă cărbune alimentar, cărbune medicinal în aluat înainte de modelare, după aceea se trece totul prin malaxor, se omogenizează acel cărbune medicinal, se modelează covrigii, trec printr-o baie de opărire și apoi la cuptor.
Sunt doar avantaje, în afară de zâmbetele clienților de la tejghea. Sunt doar avantaje legate de o digestie mai ușoară și de faptul că acest cărbune medicinal este un detoxifiant natural. Un covrig din acesta costă 5 lei și pur și simplu, dacă se trece peste primele rețineri, se va constata că gustul e unul bun, suprafața e crocantă, lucioasă după zona de opărire și va exista cu siguranță ce să se povestească celor care încă nu au văzut așa ceva.
