Video Cozi şi agitaţie pe Otopeni, după ce mai multe zboruri Wizz Air au fost anulate. Pasagerii s-au trezit blocaţi pe aeroport
Vacanţe ratate şi planuri date peste cap pentru sute de pasageri ai companiei de zbor Wizz Air! Operatorul a anulat mai multe curse şi a întârziat altele, din cauza unor verificări tehnice de ultim moment. Oamenii s-au trezit blocaţi pe aeroportul Otopeni şi chiar daţi jos din aeronave. Unii aşteptau să ajungă la intervenţii medicale importante, la studii sau la familii, de sărbători.
Cozi, agitaţie şi copii obosiţi. Este atmosfera de pe aeroportul Otopeni, unde sute de pasageri ai companiei Wizz Air se pregăteau de zbor. Problemele au început să apară încă de vineri seara. O verificare tehnică neprevăzută la una dintre aeronavele programate să zboare de la Bucureşti la Bergamo a dat peste cap mai multe curse.
Greta Neagu, reporter Observtor: În ultimele trei zile, pasagerii wizz air au avut parte de întârzieri şi anulări pe bandă rulantă. Ieri, două curse spre Spania, două spre Italia şi una spre Marea Britanie au înregistrat întârzieri mari, iar spre seară un zbor care trebuia să decoleze spre Barcelona a fost anulat.
Marius Blaga, tatăl unei pasagere: Avionul figura decolat şi când a fost fiica mea la biroul de reclamaţii, după ceva timp i s-a spus: "Păi dar sunteţi în Barcelona? Nouă ne apare aici că aţi aterizat în Barcelona". Dacă eu sunt aici, în faţa dumneavoastră, cum să fiu în Barcelona? Sunt aici, nici n-am plecat".
Probleme tehnice la o aeronavă Wizz Air
Oamenii au sperat până în ultimul moment că vor pleca spre destinaţia pentru care au plătit bilete.
Greta Neagu, reporter Observtor: Cei aproape 200 de pasageri au aşteptat o oră şi jumătate în aeronavă să decoleze. Însă, într-un final, au fost debarcaţi şi spun că au primit informaţii contradictorii.
Daria Blaga, pasageră: Unii ne spuneau că s-au încins motoarele, unii ne spuneau că s-au încins frânele sau că nu mai avem combustibil.
Marius Blaga, tatăl unei pasagere: După care fiica mea a intrat în atac de panică. Foarte mulţi pasageri de acolo s-au plâns, au zis că vor să coboare.
Compania low cost spune că, în aceste condiţii, pasagerii pot alege între a-şi reprograma zborurile, a primi banii integral sau 120% sub formă de credit de companie.
Marius Blaga, tatăl unei pasagere: Era o femeie care avea programată o operaţie şi care plângea efectiv în aeroport şi se ruga şi spunea: "Dom`le, eu trebuie să ajung pentru că sunt programată la operaţie şi operaţia costă".
Daria Blaga, pasageră: Un domn a pierdut o întâlnire de afaceri/ TAIE/. Mulţi mergeau acasă de Paşte, să îşi vadă familiile.
În cazul întârzierilor, pasagerii pot primi despăgubiri şi de 600 de euro dacă ora plecării este decalată cu mai mult de 3 ore, potrivit unui regulament european. "Pasagerilor li s-a oferit, conform reglementărilor, reprogramarea gratuită în funcție de disponibilitate, rambursarea integrală sau 120% sub formă de credit de companie".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰