Foto Cum arată stejarul de 400 de ani din Buzău, cel mai bătrân din judeţ. Are un coronament ce se întinde pe 500 de metri pătraţi
Municipiul Buzău se mândrește cu un stejar vechi de 400 de ani. Arborele este cel mai bătrân din județ, iar coronament lui se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi. Cel mai umbros arbore, de care oamenii însă nu se pot bucura pe timpul verii, pentru că se află pe o proprietate privată, potrivit Agerpres.
La nivel local circulă o legendă conform căreia stejarul ar data din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.
"Despre acest stejar se ştie că este foarte vechi, există un mit urban care îl datează din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, deci la sfârşitul secolului XIV, început de secol XV. Din cunoştinţele mele nu există niciun studiu dendrologic, de specialitate care să îi ateste în mod clar vechimea. Ţinând cont de dimensiunile copacului, de alura coroanei, este clar că vorbim despre un arbore de cel puţin 300-400, sunt informaţii că ar fi vechi de 600 de ani. Ştiu că este un arbore protejat, un monument natural", a precizat, directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.
Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), stejarul secular este inclus pe lista monumentelor naturii şi se află pe terenul ce aparţine unei persoane fizice.
"Stejarul secular (Querqus robur), localizat în strada Crizantemelor nr. 1, municipiul Buzău este cuprins în Anexa 3, Monumente ale naturii din Judeţul Buzău a Hotărârii nr.13/1995 cu privire la protecţia zonelor şi monumentelor naturii de pe teritoriul judeţului Buzău, adoptată de Consiliul Judeţean Buzău la data de 23 iunie 1995. În anexa 3 a Hotărârii nr.13/1995, figurează ca administrator pentru acest stejar secular SC Agrotransport SA Buzău. Nu deţinem informaţii privind actualul administrator al terenului pe care se află acest stejar şi, de asemenea, nici despre starea de conservare a acestuia. În baza noastră de date nu există solicitări de emitere acte de reglementare şi nici acte de reglementare emise cu privire la realizarea unor lucrări de intervenţie/întreţinere efectuate asupra acestui arbore secular", se arată într-un răspuns al APM Buzău.
Specialiştii consideră stejarul drept decanul de vârstă al arborilor de foioase, iar prin mărimea coroanei oferă cel mai mare perimetru de umbrire.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰