Video Cum funcţiona schema mafiei deşeurilor, prin care zeci de firme au furat aproape 50 de milioane de euro
Au fost percheziţii de amploare la mafia deşeurilor în această dimineaţă. Procurorii şi poliţiştii verifică zeci de firme care ar fi adus un prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro, printr-un mecanism de fraudare legat de reciclarea deşeurilor. În total s-au făcut 83 de percheziţii.
Vorbim despre 83 de percheziții desfășurate în București, dar și în alte 13 județe din țară. Au fost implicate foarte multe persoane în această schemă.
Concret, încă din anul 2021 și până în prezent, aceste persoane, prin diferite firme, ar fi declarat cantități mult mai mari de deșeuri pentru colectare, cantități care, în realitate, erau fictive.
Prejudiciul se ridică la aproape 50 de milioane de euro. Persoanele bănuite de comiterea acestei scheme au fost ridicate de polițiști și duse la audieri, fiind față în față cu procurorii în acest moment.
De asemenea, polițiștii au ridicat și mai multe documente, dar și dispozitive care urmează să fie analizate. Iar aceste probe vor fi puse cap la cap pentru a se afla cu exactitate cât de mare este paguba și cum a fost realizată această schemă. Ancheta continuă așadar în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
