Rareș Bogdan spune că PNL nu se va rupe după despărțirea de PSD
Rareș Bogdan a afirmat că PNL nu se va confrunta nici cu plecări din partid, nici cu o eventuală scindare, în ciuda tensiunilor interne. El a explicat că, deși în cadrul ședințelor au existat poziții diferite și discuții contradictorii între lideri, hotărârile luate prin vot vor fi asumate și respectate de toată lumea, potrivit News.ro.
Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, duminică, pentru spotmedia.ro, că nu va pleca nimeni din PNL şi nici nu se va scinda partidul, după ce Guvernul Bolojan a fost demis prin moţiune de cenzură, iar unii liberali ar fi vrut rămânerea la guvernare.
Liderul PNL spune că, deşi nu este un susţinător al actualului preşedinte al partidului, asta nu înseamnă că nu vorbeşte cu el şi că nu colaborează.
Ce i-ar fi spus Rareș Bogdan lui Ilie Bolojan despre PSD
Rareş Bogdan afirmă, în mesajul transmis, că a fost unul dintre cei care l-au anunţat pe Ilie Bolojan, încă din iunie anul trecut, după alegerile prezidenţiale, la momentul în care a fost desemnat prim-ministru, că PSD nu vrea reforme.
"I-am văzut cum s-au comportat în şedinţele de Coaliţie, trei ani la rând. Din păcate, luni de zile, în cazul lui Ilie Bolojan, şi ani, în cazul lui Ciucă sau al lui Cîţu, PSD i-a îmbrăţişat şi i-a adormit", a declarat eurodeputatul liberal.
Ședință tensionată în PNL după moțiunea de cenzură
Conform declaraţiilor lui Rareş Bogdan, deşi a fost o şedinţă tensionată a Biroului Politic Naţional - unde s-a decis intrarea în Opoziţie - nimeni nu va pleca din PNL, iar decizia conducerii partidului va fi respectată, ceea ce reprezintă o lovitură pentru actuala conducere a PSD, presată să revină cât mai repede la guvernare.
"Eu am intrat în politică în PNL şi de aici voi pleca atunci când va fi cazul. Doar PNL şi atât. Asta nu înseamnă că aş fi vreodată un aplaudac. Cu siguranţă nu sunt şi nu voi fi. Dar nici nu sunt un om care să nu respecte deciziile partidului. S-a luat o decizie, o respect – iar aceasta din urmă, cea fără PSD, chiar îmi convine. E pe gustul meu", a subliniat liderul PNL în mesajul transmis jurnalistului spotmedia.ro.
Rareş Bogdan apreciază, de asemenea, că 2 ani şi 8 luni în Opoziţie "înseamnă mult, foarte mult": "Bazinele electorale sunt foarte bine conturate la ora actuală, iar tendinţele din Europa arată foarte clar că ne îndreptăm într-o anumită direcţie, în care voturile se îndreaptă spre conservatorism".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Înapoi la Homepage
