Observator » Evenimente » Dacii şi romanii s-au războit în staţiunea Sărata Monteoru din Buzău

Dacii şi romanii s-au războit în staţiunea Sărata Monteoru din Buzău

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.06.2019, 09:44 | Modificat la 02.06.2019, 12:11

Au răsunat strigăte de luptă în staţiunea Sărata Monteoru. Dacii şi romanii s-au războit în faţa a sute de spectatori, care au urmărit bătăliile cu sufletul la gură. Atmosfera s-a liniştit însă ând pe câmpul de luptă au ajuns frumoasele nimfe.

În rochii albe legate cu sfori de cânepă, tinerele au reuşit să redea, prin dansul lor, partea frumoasă a istoriei. A fost un adevărat spectacol, la Buzău Fest.

Istoria a fost reconstituită pe câmpul de luptă improvizat, în staţiunea Sărata-Monteoru. Soldaţii s-au luptat pentru provincia Dacia. Mai gălăgioși, dar fără armurile adversarilor, după câteva confruntări, dacii au căzut la pământ.

Articolul continuă după reclamă

În arenă au intrat și gladiatorii. Loviturile puternice i-au încântat pe cei mai mici dintre spectatori. De altfel, copiii au decis învingătorul.

După lupte şi ospăț, trupele din antichitate s-au mutat pe străzile Buzăului, unde 250 de soldaţi au defilat cu torţele aprinse.