Video De ce renunţă tot mai mulţi români la produsele eco. Adevărul din spatele etichetelor bio
Peste jumătate dintre români renunţă la produsele eco, iar mai mult de o treime din populaţie nu are încredere în autenticitatea etichetelor bio, conform unui nou studiu de specialitate.
Cei mai mulţi dintre români nu au încredere în aceste produse, crezând că mai mult eticheta este cea care spune că produsul este eco sau bio şi în realitate nu ar fi aşa.
De ce renunţă tot mai mulţi români la produsele eco
58% dintre români au spus că renunţă la produsele de acest gen sau nu se mai gândesc atât de mult la sustenabilitate, tocmai din cauză că preţul li se pare mult prea mare şi pe care nu şi-l mai permit. 35% spun că nu au încredere în ceea ce citesc pe etichetă, iar 28% spun că nici alternativele pentru aceste tipuri de produse nu sunt dintre cele mai multe, nu au din ce produse să aleagă.
Aşadar contează mai mult preţul decât calitatea produsului neapărat. Dacă ne uităm la ce produse eco preferă totuşi românii atunci când decid să facă cumpărături sustenabile, alimentele sunt pe primul loc, iar 37% dintre români se orientează spre astfel de produsele, iar pe locul doi sunt produsele cosmetice şi de îngrijire personală, 36% dintre români sunt atenţi la aceste produse, urmează apoi cafeaua şi băuturile, 30%.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰