De la ce a pornit incendiul puternic din comuna Siriu. 5 familii au privit neputincioase cum casele le sunt mistuite de flăcări
Incendiul izbucnit luni după-amiază în comuna Siriu, care a afectat trei clădiri în care locuiau 5 familii, a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la instalaţia electrică, informează Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Potrivit sursei citate, incendiul a fost stins în cursul dimineţii de marţi, după o intervenţie de 17 ore.
"După 17 ore de muncă continuă a pompierilor buzoieni, incendiul ce a afectat mai multe locuinţe de pe raza comunei Siriu a fost lichidat astăzi, în jurul orei 8,00, fără alte probleme pe parcursul intervenţiei. La finalul misiunii, în urma cercetărilor efectuate la faţa locului, a fost stabilit că incendiul a afectat trei clădiri pe o suprafaţă de aproximativ 600 mp, în care locuiau 5 familii. Totodată, a fost stabilită şi posibila cauză de incendiu, cel mai probabil acesta fiind iniţiat de un scurtcircuit la instalaţia electrică a locuinţei", au precizat reprezentanţii ISU Buzău, potrivit agerpres.ro.
În urma incendiului, patru persoane au suferit atacuri de panică, iar trei dintre acestea au fost transportate la spitalul din Nehoiu.
"Statisticile pompierilor relevă că în anotimpul rece numărul incendiilor la locuinţe creşte cu aproximativ 20%, ceea ce indică faptul că mijloacele de încălzire folosite necorespunzător sunt cauza acestora. Pentru a evita astfel de situaţii recomandăm cetăţenilor să respecte regulile minime preventive, cum ar fi să nu suprasolicite sistemele electrice cu mijloace de încălzire, să nu le lase nesupravegheate, mai ales în prezenţa copiilor şi să asigure la timp întreţinerea coşurilor de fum", subliniază reprezentanţii ISU Buzău.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰