Debitul Dunării va continua să scadă, spun specialiştii. Când se estimează o creştere a debitelor
Debitul Dunării a fost staţionar în ultimele 24 de ore, dar specialiştii avertizează că va continua să scadă, urmând a ajunge aproape de minimul istoric din anul 1985, când debitul Dunării a fost de 1.400 mc/s.
Debitul Dunării a fost staţionar în ultimele 24 de ore, dar specialiştii avertizează că va continua să scadă, urmând a ajunge aproape de minimul istoric din anul 1985, când debitul Dunării a fost de 1.400 mc/s.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor anunţă că, potrivit prognozei hidrologice pentru intervalul 30 iulie, ora 07:00 – 6 august, ora 07:00, debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, va fi în uşoară scădere, până la valoarea de 1.450 m³/s.
”Această valoare se va situa sub mediile multianuale ale lunilor iulie, de 4.700 m³/s, şi august, de 3.900 m³/s. În aval de Porţile de Fier, debitele vor fi, în general, în uşoară scădere”, au transmis hidrologii.
În ceea ce priveşte evoluţia ulterioară a debitului Dunării la intrarea în ţară, având în vedere prognozele meteorologice actuale de medie durată pentru bazinul superior şi mijlociu al fluviului, cel mai probabil se va menţine o tendinţă de staţionaritate în jurul valorii de 1.450 m³/s până la intervalul 10–12 august.
”Această evoluţie este estimată ca urmare a precipitaţiilor prognozate în bazinul superior al Dunării, în bazinele hidrografice ale afluenţilor din Austria. Totodată, după data de 12 august, este estimată o creştere treptată a debitelor Dunării la intrarea în ţară, până la finalul lunii”, arată specialiştii.
Aceştia estimează că probabilitatea şi amplitudinea acestei creşteri vor fi mai mari după 24 august.
”Precizăm că estimările prognostice de medie şi lungă durată au asociat un grad ridicat de incertitudine, mai ales în actualele condiţii caracterizate de un regim hidrologic puternic deficitar”, a mai transmis sursa citată.
Oficialii Apele Române vorbesc despre ”una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, mai ales că nici în bazinul superior al Dunării nu sunt prognozate precipitaţii în perioada imediat următoare”.
Debitul de 1.600 mc/s este de aproape trei ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie (4.750 mc/s) şi se apropie de minimul istoric înregistrat în anul 1985, când debitul Dunării a fost de 1.400 mc/s.
În contextul acestor debite extrem de reduse, SN Nuclearelectrica a oprit controlat Unitatea 1 CNE Cernavodă şi monitorizează funcţionarea Unităţii 2.
Deocamdată, Unitatea 2 va rămâne conectată la Sistemul Energetic Naţional, întrucât parametrii de operare permit funcţionarea în condiţii de siguranţă.
