Două noi decese din cauza gripei. Bilanțul a ajuns la 72 de victime
Doi oameni au murit de gripă, în județele Teleorman și Olt. Numărul deceselor a ajuns în acest moment la 72.
Doi oameni au murit de gripă, în județele Teleorman și Olt. Numărul deceselor a ajuns în acest moment la 72.
Gripa a făcut două noi victime. Un bărbat în vârstă de 32 de ani din Teleorman, confirmat cu virusul gripal de tip A, subtip (H1)pdm09, având condiții medicale preexistente, dar nevaccinat, a decedat în data de 4 februarie.
O altă pacientă, de 41 de ani, din județul Olt, s-a stins din viață în urmă cu două zile, pe 2 februarie, fiind confirmată cu virusul gripal de același tip. Femeia nu era vaccinată anti-gripal.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), până în acest moment 72 de oameni au murit din cauza gripei.
Epidemie de gripă în România
Ministerul Sănătăţii a declarat, oficial, epidemie de gripă în România, pe 30 ianuarie. Decizia a fost luată după ce s-au înregistrat 3 săptămâni epidemice consecutiv și 54 de decese din cauza bolii.
”S-a constatat epidemia, având a treia săptămână epidemică. Nu putem afirma în acest moment că avem un număr mai mare de decese decât anul trecut, dar avem un număr de decese înregistrate mai devreme”, a declarat ministrul Sorina Pintea.
Ministrul Sănătății a subliniat că recomandă vaccinarea anti-gripală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰