Antena Meniu Search
x

Video Derapaj grosolan al unui deputat PSD la adresa unei deputate USR: "Ştiu că femeile se bucură de orice minut în plus". Cum s-a scuzat parlamentarul

Derapaj grosolan al unui deputat PSD la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor pe moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii. Dialogul halucinant a avut loc între deputatul PSD Daniel Suciu, care conducea şedinţa, şi deputata USR Oana Ţoiu, chiar înainte ca aceasta să ia cuvântul. La o zi după, parlamentarul, care este şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, şi-a recunoscut greşeala. "Nu sunt nici misogin, nici grobian, iar colegele mele ştiu acest lucru", s-a scuzat Suciu.

de Redactia Observator

la 07.03.2023, 17:24

Vezi și

Preşedintele de şedinţă de la şedinţa de plen de luni, deputatul PSD Daniel Suciu a afirmat de la tribuna Camerei că oferă parlamentarilor USR un minut în plus, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Marius Budăi, însă a făcut o remarcă nefericită: ”Pentru echilibrare, chiar dacă domna Ţoiu ( Oana Ţoiu, deputat USR, nr) mai are un minut, o să compensăm cu minutul, de la minorităţi. Ştiu că femeile se bucură de orice minut în plus”, a spus el, potrivit news.ro

Deputatul USR Oana Ţoiu a venit la microfon şi a replicat: ”Puteţi să vă şi luaţi minutul înapoi şi să faceţi cu el ce credeţi de cuviinţă. Mulţumesc grupului minorităţilor dar vă reamintesc că am venit aici în Parlament în calitate de deputată aleasă  în Parlamentul României, nu de colega dumneavoastră de glumiţe de pahar”

Scuzele lui Daniel Suciu

În şedinţa de plen de marţi, Daniel Suciu a revenit la tribună şi şi-a cerut scuze pentru afirmaţia făcută în urmă cu o zi. 

”Nici de la acel microfon, nici de la acest microfon nu mi-este permis să fac şi să folosesc cuvinte, aluzii, propoziţii care pot fi considerate ofensatoare, mai ales pentru colegele noastre. Nu am nicio problemă să recunosc că ieri (luni - n.r.) am folosit o asemenea propoziţie, pe care o regret din tot sufletul. Nu am avut nicio intenţie ca ceea ce am spus ieri să fie considerat ofensator. Pentru doamna Ţoiu şi pentru doamna Alexandru în special, dar pentru toate colegele pentru acea propoziţie încă odată îmi cer mii de scuze. Nu sunt nici misogin, nici grobian, colegele mele ştiu acest lucru, dar cred că este o formă de demnitate când greşesc să vin şi să spun acest lucru”, a spus Suciu. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Derapaj grosolan al unui deputat PSD la adresa unei deputate USR: "Ştiu că femeile se bucură de orice minut în plus". Cum s-a scuzat parlamentarul