Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Detalii tulburătoare despre accidentul teribil din Mureş, în care două dube s-au ciocnit frontal: Una dintre victime se afla pe un loc improvizat

Accident teribil în această dimineaţă, în judeţul Mureş. Două persoane au murit şi alte trei, printre care şi un copil de 14 ani, au fost grav rănite, după ce două dube s-au ciocnit frontal în localitatea Văleni.

de Sorin Tanţoş

la 08.09.2021 , 14:39

Unul dintre microbuze transporta marfă, iar în celălalt se aflau patru persoane care se întorceau din concediu. Vehiculul avea însă doar trei locuri, iar una dintre persoanele care a murit în accident stătea în spate, pe un loc improvizat. 

Teribilul accident a avut loc în jurul orei 4 pe drumul European E60, la intrarea în localitatea Văleni. Într-unul dintre microbuze se afla un bărbat, iar în celălat erau patru persoane, printre care şi un copil de 14 ani. Cu toţii se întorceau din concediu. Un alt şofer din trafic, care a văzut ce s-a întâmplat, a sărit imediat în ajutorul lor. 

Bărbatul aflat pe locul improvizat a murit pe loc

Vezi și

"Am sunat la ambulanţă că am văzut că erau morţi acolo. Am scos copilul ăla micuţ afară cu picioarele, îl dureau picioarele, mama sa şi restul când au venit pompierii", a declarat un martor.  

Pe acelaşi subiect

În urma impactului, două persoane au murit pe loc: şoferul care se afla singur în dubă şi un pasager din celălalt vehicul, care stătea în spate, pe un loc improvizat.

Are ceva improvizat din lemn, improvizat în spate. Şoferul, femeia şi copilul în faţă erau şi încă o persoană în spate, care a decedat. Celelalte persoane au fost grav rănite şi transportate la spital. Şoferul a ajuns la terapie intensivă, în stare gravă.

Atilla Kantor, medic UPU SMURD Târgu Mureș: "O persoană de cod roşu comatoasă şi 2 victime de cod galben, o femeie şi un copilaş de 14 ani. Momentan se fac investigaţii". Şoferii spun că în locul unde s-a întâmplat accidentul este o curbă periculosă unde mereu au loc evenimente neplăcute.

"Aici mereu se întâmplă accidente. Toată lumea se grăbeşte la lucru că au descărcări, au una alta, se grăbesc şi de asta se întâmpla". În acest caz, martorii spun că tragedia s-a fi produs după ce şoferul dubei în care se aflau cele patru persoane ar fi intrat pe contrasens şi s-ar fi ciocnit cu cealaltă dubă. "Asta de Cluj a intrat pe contrasens. Ăsta a încercat să evite, dar nu a mai putut". 

Emanuela Fărcaș, IPJ Mureş: "Cercetările sunt continuate de către poliţiştii serviciului rutier Mureş pentru stabilirea tuturor împrejurărilor şi cauzelor producerii evenimentului rutier". Traficul în zona accidentului a fost oprit pentru aproximativ 3 ore. 

Sorin Tanţoş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Detalii tulburătoare despre accidentul teribil din Mureş, în care două dube s-au ciocnit frontal: Una dintre victime se afla pe un loc improvizat