Video Doi elevi din Baia Mare, diagnosticaţi cu meningită. Toate şcolile şi liceele din municipiu au fost închise pentru dezinfecţie
Continuă starea de alertă medicală în Baia Mare, după ce doi elevi de liceu au fost diagnosticaţi cu meningită săptămâna trecută. Unul dintre cei doi adolescenţi a fost transferat în stare gravă, la un spital din Cluj, celălat a rămas internat la spitalul din Baia Mare. Între timp, direcţia de Sănătate Publică a decis să închidă toate şcolile şi liceele din municipiu.
Toate unităţile de învăţământ din municipiul Baia Mare vor rămâne închise până în data de 4 decembrie inclusiv, în această perioadă elevii de liceu dar şi cei care frecventează cursurile unei unităţi generale de învăţământ vor face cursuri online, urmând ca mai apoi DSP să ia noi recomandări şi noi măsuri în acest caz în funcţie de evoluţia cazurilor de meningită.
Există o legătură între cele două cazuri
Cert este că până în momentul de faţă vorbim de două cazuri confirmate, unul dintre ele, este vorba de un elev de clasa a 9-a în stare foarte gravă, se află internat la spitalul de pediatrie din Cluj-Napoca şi un alt elev de clasa a 12-a internat la spitalul de Boli Infecţioase din Baia Mare. Între cele două cazuri există şi o legătură spun reprezentanţii DSP care au declanşat o anchetă epidemiologică. Vorbim despre un bal al bobocilor organizat în data de 22 noiembrie în Baia Mare, bal la care au participat cei doi elevi şi la care au mai participat aproximativ 800 de elevi din municipiu.
Tocmai pentru că numărul elevilor este unul mare DSP a dispus şi dezinfecţie în toate unităţile de învăţământ, iar primele unităţi care au fost dezinfectate au fost grădiniţele cu program prelungit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰