Antena Meniu Search
x

Video Doi francezi au căzut cu maşina în Lacul Floreasca. Poliţia nu a stabilit cine se afla la volan, dar ambii ar fi consumat alcool

Doi francezi au plonjat cu maşina în Lacul Floreasca, în această dimineaţă. Mergeau cu viteză, iar şoferul a pierdut controlul volanului şi a rupt gardul podului. Surse din poliţie spun că, deşi nu se ştie care dintre ei era la volan, amândoi consumaseră alcool. Ca prin minune, deşi maşina s-a făcut praf, tinerii s-au ales cu doar câteva zgârieturi. 

Andre Rotaru
de Andre Rotaru

la 11.11.2022, 20:38

Vezi și

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IPJ) au avut de făcut două scufundări. Prima, la ora 7 dimineaţa, în căutare de victime, după ce un apel la 112 anunţa că o maşina a plonjat în Lacul Floreasca. În interior erau doi tineri în vârstă de 25 şi 26 de ani, cetăţeni francezi. 

După ce maşina a căzut în apă, cei doi au reuşit să se salveze: să iasă din maşină şi să ajungă la mal. Surse din anchetă spun însă că ar fi încercat să fugă, pentru că ar fi fost băuţi.

Tinerii au scăpat cu zgârieturi superficiale 

Deşi au căzut cu maşina în gol câţiva metri şi vehiculul a fost distrus, cei doi au scăpat doar cu zgârieturi superficiale şi au fost transportaţi la Spitalul Floreasca pentru investigaţii. Trei ore mai târziu, pompierii au intrat din nou în apă, de data aceasta pentru a scoate automobilul din lac. 

Cei doi tineri veneau dinspre bulevardul Mircea Eliade şi mergeau către Fabrica de Glucoză. Pe podul de pe Calea Floreasca, maşina a derapat, a urcat pe trotuar, a rupt gardul podului şi a plonjat în apă. O minune a făcut ca niciun pieton să nu fie pe trotuar în acel moment, cu toate că în apropiere este o clădire de birouri. 

"Din informaţiile preliminarii, conducătorul unui autovehicul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere", a spus purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a DGPMB, Claudiu Costea. Până la această oră, nu s-a stabilit care dintre ei se afla la volan, dar sursele spun că amândoi ar fi consumat alcool. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Evenimente » Doi francezi au căzut cu maşina în Lacul Floreasca. Poliţia nu a stabilit cine se afla la volan, dar ambii ar fi consumat alcool