Observator » Evenimente » Doi minori din Covasna, arestaţi preventiv pentru viol şi pornografie infantilă

Doi minori din Covasna, arestaţi preventiv pentru viol şi pornografie infantilă

Doi minori din Covasna, arestaţi preventiv pentru viol şi pornografie infantilă - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 27.05.2023, 18:07 | Modificat la 27.05.2023, 18:09

Procurorii DIICOT Covasna au dispus reţinerea a doi minori, care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă, informează Agerpres.

Sâmbătă, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile. În luna mai, pe fondul consumului de alcool, unul dintre inculpaţi, "profitând de starea de neputinţă şi de a se apăra a unei persoane vătămate minore, a agresat-o sexual", conform unui comunicat transmis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Al doilea inculpat a înregistrat momentul agresiunii, "încurajând autorul să comită fapta", şi a distribuit, ulterior, materialul video prin intermediul unui serviciu de mesagerie telefonică. A fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, comisia specializată constatând că ambii inculpaţi minori au acţionat cu discernământ, menţionează sursa citată. Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna.