Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi polițiști au pus mașina de-a curmezișul străzii, să prindă vitezomani. Șeful lor a fost schimbat. FOTO

Şeful Biroului Drumuri Naţionale din Poliţia Prahova a fost destituit după ce un echipaj de Poliție a parcat autospeciala perpendicular pe şosea, ca să-i prindă cu radarul pe șoferii vitezomani.

de Cristian Ionescu

la 31.10.2020 , 18:35

- Facebook
  • Şeful Biroului Drumuri Naţionale din Poliţia Prahova a fost destituit
  • Mașina Poliției se afla staționată pe banda de decelerare

IPJ Prahova: "Conducerea IPJ Prahova a dispus încetarea împuternicirii ofiţerului aflat la conducerea Biroului Drumuri Naţionale din cadrul Serviciului Rutier începând cu data de 31 octombrie a.c. pentru modul defectuos de acţiune al poliţiştilor din subordine, totodată fiind efectuate verificări şi faţă de cei doi agenţi care au acţionat în acest mod"

Fotografia a fost surprinsă de un şofer, care a postat-o pe un grup public de Facebook.

Imediat după publicarea fotografiei, oficialii IPJ Prahova au anunţat că agenţii de poliţie se aflau într-o activitate organizată pentru combaterea vitezei neregulamentare, unde acţionau cu aparatul radar tip TruCam pe care îl utilizau din staţionare.

Articolul continuă după reclamă

Mașina Poliției se afla staționată pe banda de decelerare, în zona Centurii de Vest a orașului Ploiești.

Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa [email protected].

Cristian Ionescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Doi polițiști au pus mașina de-a curmezișul străzii, să prindă vitezomani. Șeful lor a fost schimbat. FOTO