Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi soţi din Suceava, "afacere" pe spatele unei tinere cu afecţiuni fizice şi psihice. Din 2015, o obligau să cerşească, ba chiar i-au găsit paznic

Poliţiştii şi procurorii au documentat activitatea a trei persoane suspectate de trafic de persoane, exploatarea cerşetoriei, complicitate la infracţiunile de trafic de persoane şi exploatarea cerşetoriei şi instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă. Doi soţi din Suceava sunt bănuiţi că, încă din 2015, ar fi obligat o tânără cu afecţiuni fizice şi psihice să cerşească în mai multe judeţe. Cea de-a treia persoană a supravegheat victima în locuri aglomerate, la cererea celorlalţi.

de Redactia Observator

la 10.11.2023 , 07:48

Din 2015, o obligau să cerşească - Shutterstock (scop ilustrativ)

”La data de 7 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracţională a 3 persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, exploatarea cerşetoriei, complicitate la infracţiunile de trafic de persoane şi exploatarea cerşetoriei şi instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă”, anunţă, joi, IGPR.

Tânăra, trimisă la cerşit

Sursa citată a precizat că, în perioada aprilie 2015 – octombrie 2023, doi dintre bănuiţi (soţi) ar fi recrutat o persoană vătămată majoră şi, profitând de starea acesteia de vădită vulnerabilitate cauzată de afecţiunile fizice şi psihice, precum şi de lipsa mijloacelor de subzistenţă, ar fi adăpostit-o în diferite imobile.

Articolul continuă după reclamă

”De asemenea, ar fi transportat-o în mai multe localităţi din judeţele Botoşani, Cluj, Suceava şi Vaslui, unde ar fi determinat-o, prin constrângere, să apeleze în mod repetat la mila publicului, pentru a cere ajutor material, însuşindu-şi sumele de bani rezultate din această activitate ilicită”, a mai transmis sursa citată de news.ro.

Pe acelaşi subiect

Altcineva păzea victima

Potrivit poliţiştilor, în perioada august-octombrie 2023, cei doi bănuiţi ar fi fost sprijiniţi în activitatea infracţională de o altă persoană bănuită, care, la solicitarea lor, ar fi supravegheat-o pe victimă şi ar fi condus-o în locuri aglomerate, pentru a obţine venituri mari din practicarea cerşetoriei.

”Totodată, în sarcina primei persoane bănuite s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă, constând în faptul că i-ar fi solicitat unui martor să nu declare adevărul în legătură cu exploatarea persoanei vătămate”, a mai menţionat Poliţia.

Soţii, arestaţi preventiv

Cele trei persoane au fost iniţial reţinute pentru 24 de ore, iar, la data de 8 noiembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a dispus arestarea preventivă celor doi soţi. A treia persoană a fost plasată sub control judiciar de către procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Evenimente » Doi soţi din Suceava, "afacere" pe spatele unei tinere cu afecţiuni fizice şi psihice. Din 2015, o obligau să cerşească, ba chiar i-au găsit paznic