Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi soţi septuagenari, morţi unul după altul. Bărbatul s-a prăbuşit la pământ când a aflat că partenera de o viaţă a fost găsită moartă

Iubire până la moarte. Tragedie desprinsă dintr-un film de dragoste, într-o localitate din Suceava. Doi soţi de 75 şi 76 de ani au murit la scurt timp unul după altul. Bărbatului i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit când a aflat că partenera lui de o viaţă a fost găsită fără suflare în casă de un vecin.

de Redactia Observator

la 26.02.2025 , 11:03

Doi bătrâni, morţi unul după celălalt. Bărbatul s-a prăbuşit la pământ când a aflat că partenera de o viaţă a fost găsită moartă Doi bătrâni, morţi unul după celălalt. Bărbatul s-a prăbuşit la pământ când a aflat că partenera de o viaţă a fost găsită moartă - Shutterstock

Incidentul s-a petrecut luni dimineaţă, când polițiștii de la Secția Rurală Vadu Moldovei au fost alertați că în satul Dumbrăveni, comuna Râșca, un bărbat a găsit-o decedată pe vecina lui, în vârstă de 75 de ani, în locuința acesteia. Vecinul, un bărbat de 48 de ani, fusese să verifice starea femeii și să-i facă focul în sobă.

Cum s-a produs tragedia

Ulterior, cercetările au arătat că soțul femeii, Mihai Slabu, de 76 de ani, se afla la un vecin, la aproximativ 700 de metri de casă, de două zile. După ce a informat Poliția despre moartea femeii, vecinul a mers împreună cu un alt consătean pentru a-l anunța pe soțul acesteia. Bărbatul într-o stare de şoc a plecat rapid spre casă, dar pe drum, i s-a făcut rău și s-a prăubuşit la pământ.

Articolul continuă după reclamă

Un echipaj de Ambulanță care a ajuns la fața locului a constatat că ambii soți decedaseră. Polițiștii nu au găsit semne de violență și nu există alte indicii care să sugereze vreo suspiciune legată de moartea acestora.

Cadavrele celor doi soți au fost transportate la morga Spitalului Municipal Fălticeni, pentru autopsie și stabilirea cauzei exacte a decesului.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar de ucidere din culpă pentru a clarifica circumstanțele morții celor doi soți.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi verificat şi aţi curăţat personal streşinile, balcoanele sau pervazurile de zăpadă și gheață?
Observator » Evenimente » Doi soţi septuagenari, morţi unul după altul. Bărbatul s-a prăbuşit la pământ când a aflat că partenera de o viaţă a fost găsită moartă