Observator » Evenimente » Doi tineri de 20 şi 21 de ani, care ar fi sustras 20.000 de euro şi telefoane de la o firmă din Austria, prinşi pe o stradă din Bacău

Doi tineri de 20 şi 21 de ani, care ar fi sustras 20.000 de euro şi telefoane de la o firmă din Austria, prinşi pe o stradă din Bacău

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.09.2022, 15:30 | Modificat la 21.09.2022, 15:30

Un tânăr în vârstă de 20 de ani şi altul în vârstă de 21, ce aveau cu ei suma de 20.000 de euro şi cinci telefoane mobile pe care le-ar fi sustras de la o firmă din Austria, au fost identificaţi de poliţişti pe o stradă din Bacău, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.

Cei doi tineri au fost găsiţi de poliţişti din Bacău, în ziua de 20 septembrie, pe o stradă din municipiu.

"Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra acestora, a fost identificată suma de aproximativ 20.000 de Euro şi cinci telefoane mobile. Din primele cercetări s-a stabilit că cei doi tineri ar fi sustras banii şi telefoanele mobile de la o firmă din Austria", a precizat sursa citată.

Cazul a fost preluat de poliţiştii de investigaţii criminale, urmând să aibă loc activităţi specifice cooperării poliţieneşti internaţionale.

Articolul continuă după reclamă