Foto Doi ucraineni, pierduţi în Munţii Maramureşului, salvaţi după mai multe ore de căutări. Au fost găsiţi într-un adăpost părăsit
Doi cetăţeni ucraineni, de 36 de ani şi 22 de ani, care s-au pierdut în Munţii Maramureşului, au fost găsiţi de salvamontişti după mai multe ore de căutări. Cei doi au trecut graniţa României în urmă cu câteva zile şi inevitabil s-au rătăcit. Flămânzi şi înfriguraţi, ucrainenii au cerut ajutor unei rude din Germania, care a alarmat autorităţile din ţara noastră. Deşi nu aveau o locaţie precisă, mai mulţi salvamontişti împreună cu poliţiştii de frontieră au pornit în căutarea lor prin zăpadă. Din fericire, aceştia au fost găsiţi în viaţă sus pe munte, într-un adăpost părăsit. După ce au fost ajutaţi să ajungă la baza muntelui, ucrainenii au fost predaţi autorităţilor.
- "Pilda furnicii" la procesul lui Vlad Pascu. Flancat de 5 avocați, tânărul a luat cuvântul. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Călin Georgescu a pierdut definitiv procesul în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale
Cei doi cetăţeni ucraineni care au cerut, joi, ajutorul autorităţilor române după ce au rămas blocaţi în Munţii Maramureşului, pe unde au trecut graniţa, au fost găsiţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră într-un adăpost părăsit. Ei au fost coborâţi de pe munte, fiind preluaţi de autorităţile competente.
Reprezentanţii Salvamont Maramureş au anunţat că aceşti doi ucraineni au fost găsiţi de salvatori în viaţă, într-un adăpost părăsit, sus în munte.
Ei au precizat că în zonă stratul de zăpadă are o grosime foarte mare, pe alocuri chiar peste doi metri, iar temperatura este de -8 grade Celsius. Astfel, salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră i-au pregătit pe cei doi pentru coborâre, care a trebuit să fie făcută pe jos, până în locul unde se poate ajunge cu utilaje pentru a coborî la baza muntelui.
Acţiunea de evacuare a durat mai multe ore, după care cei doi ucraineni, în vârstă de 36 de ani şi 22 de ani, au fost predaţi autorităţilor competente în vederea îndeplinirii procedurilor impuse în astfel de cazuri.
- O maşină mortuară a pierdut un cadavru pe drum, în timp ce-l tranporta la morga din Baia Mare: "A picat în mers"
- Undă verde pentru un nou tronson din Autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț. Când va fi gata
- Atacul ruşilor cu drone la Chilia Nouă, filmat de peste Dunăre din România: "Vine alta, în același loc"
- Bătrân spulberat în timp ce traversează o stradă prin loc nepermis, în Maramureş. O cameră de supraveghere a...
- Un animal pe cale de dispariţie, vedetă la Palatul Brukenthal din Sibiu: "Sunt ceva nou, ieşit din comun"
O persoană din Germania a dat alarma
Intervenţia salvatorilor montani maramureşeni a început joi dimineaţă, după ce o persoană aflată în Germania a anunţat serviciile de urgenţă din România, la numărul 112, că doi cetăţeni ucraineni se află în Munţii Maramureşului, nu se mai pot deplasa, sunt extenuaţi după câteva zile şi nopţi pe munte, le este frig si nu mai au nici hrană şi nici lichide la ei.
”Din păcate, nu avem o localizare precisă a ucrainenilor, ci doar o informaţie vagă privind locul prin care au intrat în Romania. O echipă a Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş s-a deplasat la Vişeul de Sus unde vor face joncţiunea cu poliţiştii de la Politia de Frontiera Vişeul de Sus. Ulterior salvatorii montani împreună cu poliţiştii de frontiera vor urca în munte pentru găsirea şi recuperarea celor doi ucraineni”, anunţau oficialii Salvamont Maramureş.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰