Video Dosar penal deschis la grădiniţa unde o educatoare ar fi bătut copii cu nevoi speciale. Unul dintre micuţi ar fi fost legat de mâini
Avem noutăţi în cazul anchetei abuzurilor de la grădiniţa pentru copii cu nevoi speciale din Popeşti Leordeni. O anchetă, vă reamintim, declanşată de dezvăluirile Observator. Conducerea este cercetată după ce mai mulţi părinţi au depus plângere la poliţie şi spun că au dovezi că micuţii lor sunt bătuţi.
Atât directoarea, cât şi celelalte cadre didactice, ar urma să ajungă la audieri zilele următoare. Vor veni în faţa poliţiştilor pentru a da declaraţii, asta pentru că a fost deja deschis un dosar pentru purtare abuzivă, asta după ce una dintre educatoarea ar fi lovit un copil.
Este sesizarea făcută de o mamă, după apariţia materialului Observator mai mulţi părinţi au reclamat faptul că acele cadre didactice s-ar fi comportat abuziv cu copiii lor. O mamă ne-a spus că una dintre educatoare l-ar fi legat pe copilul său de mâini, un copil cu cerinţe speciale. Vedem cum va decurge această anchetă. Grădiniţa a fost deja amendată cu 5.000 de lei.
Reacţia personalului, şocantă
Reacţia personalului aşa zisei grădiniţe, în momentul în care reporterii Observator cer lămuriri despre caz, e şocantă.
"Mămica probabil are ceva frustrări, sau nu o iubeşte soţul acasă! Nu s-a întâmplat nimic", spune o angajată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰