Observator » Evenimente » Două maşini şi un microbuz au luat foc după ce s-au ciocnit pe DN79, în judeţul Bihor. Doi oameni răniţi

Video Două maşini şi un microbuz au luat foc după ce s-au ciocnit pe DN79, în judeţul Bihor. Doi oameni răniţi

Cristina Dimulescu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.06.2022, 17:37 | Modificat la 29.06.2022, 09:12

Accident urmat de un incendiu pe DN79, în judeţul Bihor. Două maşini şi un microbuz au luat foc după ce s-au ciocnit. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind răniţi uşor. 

Incidentul a avut loc marţi după amiază pe DN79, în zona localităţii Gepiu, din judeţul Bihor. 

În urma accidentului, cele două maşini şi microbuzul au luat foc. 4 persoane aflate în autovehicule, trei bărbaţi şi o femeie, au reuşit să se salveze, dar s-au rănit uşor. Au primit îngrijiri medicale la faţa locului, iar mai apoi au fost transportaţi la spital pentru o evaluarea amănunţită.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul. 

Articolul continuă după reclamă

Din cauza incendiului, circulaţia rutieră a fost blocată câteva zeci de minute, valorile de trafic fiind în creştere pe ambele sensuri de mers.