Video Două palate regale cu destine diferite în România şi Bulgaria: În Mamaia, vila stă să cadă. În Balcic, înfloreşte
Ne amanetăm istoria, clădire cu clădire. Vila Regală din Mamaia, construită pentru Regina Maria stă să se prăbuşească. Captivă într-o luptă din care nu câştigă nimeni. Imobilul, vândut de stat şi deţinut acum de-o firmă, a fost vandalizat, transformat în groapă de gunoi și adăpost pentru oamenii străzii.
- Adolescentă de 15 ani, snopită în bătaie de un tânăr de 21 de ani, la un majorat. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- În ce domenii se înființează cele mai multe afaceri în România. Ramura care domină printre antreprenori
La doar 65 de kilometri distanță de România, castelul de suflet al Reginei Maria de la Balcic este mai înfloritor ca oricând. Mamaia și Balcic. Două reședințe regale, cu două destine complet diferite. Poate pare greu de crezut, dar în spatele zidurilor azi ruinate, s-au relaxat, au visat şi au trăit cândva regii şi reginele României. Şi chiar ai Europei.
Palatul regal din Mamaia, o ruină care stă să cadă
Diana Slav – ghid de turism: Acolo se ţineau foarte multe recepţii oficiale. Toţi viitorii regi din Europa se adunau acolo, inclusiv acele fotografii de epocă inclusiv cu regele Mihai în copilărie plimbându-se inclusiv cu prinţul Filip.
Înainte să fie construită în Mamaia, vila Regală a luat naştere, în anii '20, în inima Reginei Maria. Ea şi-a imaginat, la malul mării, un loc în care să-şi petreacă vacanţele de vară. Un arhitect italian, Mario Stoppa, a desenat proiectul. Regina însăşi ar fi decorat palatul cu peste 30 de camere, terase şi-o grădină impresionantă. Mai târziu, clădirea i-a aparţinut principesei Elena, mama Regelui Mihai. Naţionalizată de comunişti, vila regală a adăpostit după 89, baruri, restaurante, ba chiar şi o discotecă.
- Fântânile Palatului Buckingham au fost vandalizate. Mai mulţi activişti au stropit zidurile cu vopsea şi au...
- Noul palat al lui Erdogan, care a costat 73 mil. $, a stârnit un val de critici. Cei mai mulți turci trăiesc la...
- Tronul monarhilor României, expus la Palatul Regal din Bucureşti. Ziua de 10 mai, triplă semnificaţie pentru...
Mădălin Sopoglu - activist: De atunci, acest castel a fost în paragină, a fost club de noapte, a fost orice altceva, dar nu monument istoric.
În 2003, imobilul a fost vândut fără avizul Minsterului Culturii, adică ilegal. Aşa a început declinul.
Andreea Filip, reporter Observator: Construcţia este înregistrată în lista monumentelor istorice. de mai bine de 20 de ani, e obiectul unor interese meschine, ceea ce face ca degradarea ei să fie progresivă şi continuă.
Mădălina Cliante – Direcția de Cultură: Noi am amendat pentru neîngrijire. Era efectiv distrus. Foarte multă mizerie, foarte mult gunoi. Nu mai spunem de acoperiş cum arăta.
Când amenda maximă e 8.000 de lei, însă, nimeni nu e impresionat.
Alin Vintilă, Primăria Constanța: Au făcut ceva actualii proprietari până în momentul de faţă? Vorbim de 20 de ani în care nu s-a făcut nimic. Va trebui să-i întrebaţi pe dumnealor. Noi deocamdată le-am mărit impozitul de patru ori.
Statul încearcă să câştige în instanţă dreptul de proprietate asupra clădirii şi terenului.
Nicoleta Ploscaru – initiator proiect Constanța Regala: Se bat două ministere. Două ministere ale României, ale Guvernului României, mai exact ministerul Economiei şi ministerul Culturii. Cele două ministere se bat pentru castel.
În timp ce România îşi lasă în paragină o parte de istorie, vecinii bulgari au transformat-o în paradis turistic.
Palatul regal din Balcic, înfloritor
Balcic. Cândva pământ românesc, locul de suflet al Reginei Maria, unde a rămas inima ei o vreme. Castelul de aici vibrează şi acum de viaţă.
Andreea Filip, reporter Observator: Construcţia din piatra, grădinile suspendate, icoanele dar și lucrurile Reginei ii fascineaza pe vizitatori. Bulgarii ne dau o lecție usturatoare, au un profit de 1,5 miliaone de europe an doar din vanzaea biletelor de acces.
Cramele cu vinuri fine, suvenirurile cu însemne regale, poveștile spuse și nespuse ale locului vrăjesc orice trecător. Iar bulgarii știu să profite. Dima Pusnava a lăsat Constanţa pentru Balcic. A descoperit Bulgaria în 77 şi de ani buni le vinde vacanţe românilor - acolo. Ştie de ce ţara noastră şi-a pierdut valorile.
Dima Pusnava – director de marketing hotel 5 stele Bulgaria: S-au dat unor oameni care nu aveau niciun potenţial financiar şi nu au investit nimic. Şi dacă nu investeşti cade. Şi probabil interesul e să cadă de tot şi să apară acolo un hotel... Aici vin turişti, putem spune cu miile în fiecare zi.
Andreea Filip, reporter Observator: Aici este livingul, care încă păstrează mobilier original, din acele vremuri, din acea epocă. Şi vorbim despre masa la care Regina Maria stătea şi scria sau scaunele cu vedere spre mare.
Unii dintre românii care trec pragul castelului din Balcic nici nu au auzit de vila Reginei Maria din Mamaia. Mamaia și Balcic. Două iubiri ale Reginei. Două castele pe acelaşi ţărm. Unul înfloritor, altul topit pe zi ce trece de neputința unei ţări.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰