Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Două tinere însărcinate din Maramureş, în comă după ce s-au intoxicat cu o substanță pentru deparazitarea oilor. Au fost găsite leşinate în casă

Două tinere însărcinate şi alte patru persoane au ajuns în stare gravă la spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Incidentul s-a petrecut, aseară, într-o localitate din judeţul Maramureş, acolo unde gravidele, una în vârstă de 17 ani, iar cealaltă în vârstă de 23 de ani, au fost găsite leşinate în gospodărie. 

de Redactia Observator

la 19.06.2024 , 09:29

Medicii ajunşi la faţa locului au fost nevoiți să le intubeze, una dintre ele a fost resuscitată. Totul s-ar fi întâmplat după o dezinsecție cu o substanță extrem de periculoasă. 

"Ambele graviduţe au fost aduse la seviciul UPU în stare stabilă momentan, dar prognosticul pe viitor rămâne de văzut. Se confirmă intoxicaţia cu organofosforice, cu o substanţă de deparazitare pentru oi. Ambele fete au intrat brusc în comă cu viaţa pusă în pericol. Ambii feţi momentan au bătăi ale cordului, ceea ce ne indică faptul că sunt în viaţă", a declarat Juca Dacian medic-şef UPU.

Iubitul uneia dintre gravide ar fi făcut dezinsecţie

Vezi și

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş, a precizat că cele două tinere însărcinate s-ar fi intoxicat după ce partenerul uneia dintre ele ar fi făcut o dezinsecţie. "O persoană a sesizat 112, cu privire la faptul că o tânără însărcinată acuză dureri şi se află în stare de inconştienţă. Personalul medical s-a deplasat în localitatea Groşii Ţibleşului, unde au fost identificate două tinere, ambele însărcinate, în stare gravă de sănătate. La faţa locului a fost dirijat şi un echipaj al poliţiei care, din primele verificări efectuate a constatat faptul că un bărbat, concubinul uneia dintre tinere, ar fi efectuat o dezinsecţie. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", a spus Florina Meteş.

Poliţiştii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Două tinere însărcinate din Maramureş, în comă după ce s-au intoxicat cu o substanță pentru deparazitarea oilor. Au fost găsite leşinate în casă