După aproape un an, locatarii blocului din Găești, afectat de o explozie puternică, s-au putut întoarce acasă. Oamenii, însă, au găsit un dezastru
Un bloc din Găeşti a fost zgâlţâit de o explozie urmată imediat de un incendiu devastator, la începutul anului. 30 de familii au fost evacuate atunci şi abia ieri li s-a mai permis să revină. Autorităţile spun că blocul este sigur. Însă înăuntru, locatarii au găsit un dezastru. Spun că îi va costa mii de euro renovarea. De la stat vor primi ajutor cel mult zece mii de lei de apartament.
Timp de zece luni, cele 30 de familii care locuiau în blocul afectat de explozia urmată de incendiu au stat pe unde au apucat. Unele la rude, altele în chirie. Acum, experţii spun că pot reveni în apartamentele lor. Structura blocului din Găeşti nu a fost afectată. Oamenii însă, au îndoieli.
Reporter: Vă e frică să mai locuiţi aici?
Locatar: Păi, de, vă daţi seama. Numai noi ştim prin ce am trecut.
Mulţi dintre locatari nu au avut asigurare pe casă.
Reporter: Aveți posibilitatea să faceți singuri aici în apartamente reparații?
Locatar: Nu avem posibilitatea. Pe mine geamurile astea mă duc undeva la 3.000 de lei. Plus uși pe care trebuie să le pun, centrala iar trebuie să mi-o pun aici.
Mulţi dintre locatari vor continua să locuiască la rude. Alţii nu au încotro şi vor trebui să rămână aici.
Reporter: Cu ce vă încălziţi?
Locatară: Mai încălzesc o sticlă cu apă şi mă bag în pilotă.
Reporter: Deci nu aveţi nici un reşou, nu aveţi nimic?
Locatară: Am reşou. Am, dar nu-mi convine.
Reporter: Consumă mult.
Locatară: Păi bineînţeles.
Fiecare familie va primi între 3.000 și 10.000 de lei
Primarul spune, însă, că s-a zbătut să obţină ajutoare de la Guvern pentru oameni. Fiecare familie va primi între trei mii şi 10.000 de lei.
Gheorghe Grigore, primar: Sunt 26 de apartamente în care oamenii se pot muta în ele. În sensul că aceste sume de bani venite de la Guvern le permit să-și pună o ușă, o fereastră. Este un bloc privat și Primăria nu poate aloca fonduri.
Locatarii, însă, spun că banii, care nu au venit încă, nu o să acopere decât o foarte mică parte din cheltuieli.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰