Elevii școlilor aflate în șantier ar putea începe noul an cu o mini-vacanță. Activităţile din săptămâna verde vor fi primele din orar
Mii de elevi din Bucureşti vor începe cursurile în alte clădiri decât ale şcolilor la care sunt înscrişi. Peste 30% dintre unităţile de învăţământ din Capitală sunt încă în reabilitare. În consecinţă, orele se desfăşoară şi în trei schimburi. Din acest motiv, unii directori au decis să înceapă anul şcolar cu săptămâna verde.
Copiii de la Colegiul Dinu Lipatti din Capitală au fost relocați într-un alt liceu din Bulevardul Metalurgiei. 32 de clase de elevi vor învăța cel puțin 18 luni la o distanță de opt kilometri față de școala inițială. Asta înseamnă un drum cu metroul sau cu autobuzul de cel puțin jumătate de ora.
Un traseu mai lung vor avea de parcurs şi copiii de la şcoala Liviu Rebreanu. Unii au fost relocaţi la Liceul Nichita Stănescu, iar alţii vor învăţa în containerele instalate în curtea liceului Alexandru Ioan Cuza. Asta înseamnă că programul obişnuit a fost dat complet peste cap, spre nemulţumirea părinţilor.
"Când am optat pentru acest liceu am optat doar pentru programul de dimineață. Le strică ziua cu totul, nu mai înțeleg nimic din ziua respectivă, ei nu se vor trezi niciodată la o oră rezonabilă încât să profite de întreaga zi", spune mama unui elev.
11 şcoli din Bucureşti vor funcţiona în trei schimburi. "Sunt nemulțumiți că încep mai devreme, orele sunt mai scurte, termină foarte târziu, ceea ce e destul dificil pentru copiii de gimnaziu să ajungă la orele alea târziu acasă", explică Eugen Ilea, Federația Părinților.
- 8 şantiere deschise în Capitală pentru lucrări la reţeaua de termoficare. Sectorul în care bucureştenii vor...
- Metroul din Cluj-Napoca bate pasul pe loc. Finanțarea prin PNRR a fost oprită, pe șantier sunt trei utilaje și un...
- Zeci de şcoli se află încă în plin şantier, la mai puţin de o lună de începerea orelor. Unde vor învăţa...
- Un liceu din Iaşi e în plină renovare, deşi elevii încep şcoala în câteva zile
Elevii ar putea învăța în trei schimburi
Unii elevi ar putea avea cursuri de la ora 7.30, alţii vor fi chemaţi de la prânz și schimbul trei ar putea începe abia după ora 15. "Avem 19 scoli care invata in trei schimburi TAIE de la anul ne propunem sa nu avem nicio scoala in trei schimburi, pentru ca dupa cum spune legea invamantului preuniversitar, acest lucru devine ilegal", a transmis ministrul Educației, Ligia Deca.
Vor fi şi destui copii care vor învăţa cu muncitorii lângă ei. "Şcoala a suferit o reabilitare termica si energetica pe parcursul unui intreg an, lucrarile sunt aproape finalizate, interiorul este predat, copiii pot incepe scoala 01 22 afara mai avem cateva lucrari de finalizat", spune Drăghici Răzvan, șef de șantier la școala 73 Barbu Delavrancea. Lucrările ar urma să se încheie pe 16 septembrie.
"Vor fi nevoiți copiii noștri să învețe ori în praf ori în zgomote pentru că în aceste unități școlare aceste amenajări nu vor fi finalizate odată cu începerea anului școlar", spune Eugen Ilea, Federația Părinților. De aceea, mai mulţi directori s-au gândit să înceapă anul şcolar cu o mini-vacanţă. Activităţile din săptămâna verde vor fi primele din orar. La nivel naţional, peste 900 de şcoli sunt relocate din cauza lucrărilor. În 70 de şcoli şi grădiniţe, copiii vor învăţa în unităţi care au toaleta în curte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰