Video "Era jos, cu degetele şi capul tăiat". Scandal cu lovituri de sabie, în Călăraşi: agresorul, oprit cu greu de rudele victimei
Lovituri cu sabia pe stradă, în Călăraşi! Un bărbat a rămas fără trei degete de la o mână într-o încăierare cu un alt individ, după un schimb de replici. Agresorul a fost pus la pământ de localnici până la sosirea mascaţilor. Este acuzat de tentativă de omor şi a fost reţinut.
"Dacă eu nu ţipam îl omora, ca pe câini îl omora. A venit cu bâtele, cu alea". Era cu puţin trecut de ora şapte când spiritele s-au încins în cartierul Doi Moldoveni din centrul oraşului Călărași. De la o ceartă între doi bărbaţi s-a ajuns rapid la lovituri cu sabia. "El era pus pe scandal. I-a zis lui frate-miu: Ce vrei, mă? De ce te ţii de mine? Nu ştiam că avea sabia băgată în spate. Noi când ne-am ridicat şi am spus du-te de aici, el a scos sabia", povesteşte sora victimei.
Filmul atacului cu sabia din Călăraşi
"Atacul a durat doar câteva minute. Membrii familiei victimelor povestesc că stăteau pe aceste trepte în momentul în care bărbatul de 37 de ani a început scandalul. După un scurt schimb de replici, într-o fracţiune de secundă, agresorul a scos sabia şi a început să lovească", arată Andre Rotaru, reporter Observator. "Când am văzut că e sabia am zis gata, până aici ne-a fost. El spunea în gura mare: Vă omor, nu scăpaţi de mine, vă omor", adaugă sora victimei.
Agresorul a ţintit direct spre capul victimei, care a ridicat din instinct mâna dreaptă să se apere. A rămas, însă, fără trei degete. A ajuns la spitalul din oraş, dar medicii de acolo l-au transferat la Spitalul Pantelimon din Capitală. Aici a intrat direct în operaţie. "Mi-a spus că i-au pus degetele, că l-a cusut la cap", mărturiseşte soţia victimei.
- Filmul tragediei din Bucegi: O tânără de 24 ani a căzut în gol 200 de metri, după un pas greșit, chiar sub...
- Un hoț din Satu Mare a furat produse de 10 lei dintr-un magazin, iar când a fugit cu ele l-a lovit o mașină
- O maşină şi o autoplatformă s-au izbit pe A3, în drum spre Ploieşti. Două persoane, în comă. În autoturism...
Internat a fost şi un al treilea bărbat, care a încercat să intervină în conflict. "Frate-miu era jos cu degetele şi capul tăiat şi văr-miu cu mâna tăiată. A sărit nepotu de i-a prins mânile, eu după el, de l-am doborât, că altfel eram şi eu moartă", spune sora victimei.
Înainte de a ajunge poliţia, martorii l-au imobilizat pe agresor. "M-am pus pe el cu picioarele să îi iau sabia, dar nu dădea drumul. Am strigat, Răzvane, trage sabia, şi când a tras-o dintre picioare, sabia s-a dus în colo", povesteşte fratele victimei.
Agresorul, cu reputaţie de scandalagiu
"Un conflict spontan pe fondul consumului de alcool între un bărbat de 37 de ani din Muncipiul Călăraşi şi alţi doi bărbaţi", a declarat Cornelia Manea, procuror. Agresorul ar fi cunoscut în cartier pentru conflictele pe care le-ar avea cu vecinii. "El face cu toată lumea scandal. Un recalcitrant, un beţiv", adaugă soţia victimei. Poliţia a deschis acum un dosar penal pentru tenativă de omor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰