Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Explicaţia şoferilor STB pentru mersul cu viteză sau trecutul pe roşu

Şoferii şi vatmanii din Capitală nu respectă durata traseelor STB. Nu din reavoinţă. Timpul alocat pentru fiecare cursă nu reflectă realitatea, spun angajaţii care adesea renunţă la pauzele de la cap de linie, merg cu viteză sau forţează culoarea roşie a semaforului ca să ajungă la timp la cap de linie. Altfel, sunt penalizaţi. 

de Andreea Milea

la 01.08.2025 , 19:58

Angajaţii STB se grăbesc zilnic pe traseu. O recunosc direct şi spun că nu au altă variantă pentru a respecta timpul impus. Aşa că destul de des calcă pedala de acceleraţie şi forţează culoarea roşie de la semafor.  

"Alergătură continuă, nu stai la cap de linie, nu-ţi faci timpii de repaus. Se vede la televizor ce se întâmplă. Accidentul de ieri e nesimţirea manipulantului. Efectiv a ţâşnit. Nu s-a asigurat", a declarat un şofer STB. 

Sunt angajaţi STB care spun că aceasta ar putea fi şi cauza accidentului de ieri. Graba de a ajunge la timp la cap de linie.

Articolul continuă după reclamă

Ce explicaţii au şoferii de STB pentru neregulile din trafic

Durata curselor este stabilită de Asociaţia pentru Transportul Public în urma unor analize în teren. Angajaţii STB spun însă că aceste analize sunt făcute în momente nepotrivite: fie vara fie după ora 20 atunci când traficul este mult mai lejer. Aşa că în realitate, în traficul din Bucureşti, aceştia nu respectă aproape niciodată timpii recomandaţi. 

"Dacă e aglomerat poţi să faci şi o oră jumate pe o semicursă. N-ai timp, n-ai timp. Eventual îţi tai din pauza de masă", spune un şofer STB. 

Potrivit datelor de la Asociaţia pentru Transport Public, de dimineaţă, în traficul aglomerat din Bucureşti, autobuzele reuşesc să meargă cu o viteză medie de sub 15 kilometri pe oră. Troleibuzele nu depăşesc 14 kilometri pe oră iar tramvaiele circulă cu doar 13 kilometri pe oră, în medie. 

Asta înseamnă că, pentru linia 1, o cursă cu o lungime de aproape 18 kilometri, un vatman poate să parcurgă traseul în 80 de minute. Angajaţii STB spun că în realitate, durează şi mai mult. 

"Începând de la 50 şi ceva de minute până la o oră şi ceva, pe semicursă. În funcţie şi de anumite lucrări, cum e lucrarea la metrou, cum sunt lucrările la termoficare", spune un şofer. "Sunt care accelerează foarte mult de mai pun câte o frână de se duce toată lumea în faţă", spune un călător.

"Trebuie să mergem în siguranţă. Timpii, dacă putem să îi respectăm bine dacă nu, cei de sus care fac timpi ar trebui să iasă în traseu si să vadă care este adevărul", spune un şofer STB. 

Timpii nerespectaţi înseamnă şi întârzieri în staţii.  Asociaţia de transport a transmis însă că la orele de vârf, în staţiile STB ajunge un autobuz la fiecare 3 minute, un tramvai la 4 minute şi un troleu la 6 minute. 

"În staţie stăm şi peste 30 de minute. Pe traseul 304 acolo dacă ai pierdut maşina stai 45 de minute", spune un călător.

Asociaţia de transport public are în plan un proiect pilot prin care să stabilească timpi specifici pentru fiecare zi, pentru linia 137, care leagă piata 21 Decembrie de cartierul Militari. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Evenimente » Explicaţia şoferilor STB pentru mersul cu viteză sau trecutul pe roşu