Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Explozie uriașă la magistrala de gaz din Călimănești, în Vrancea. Patru muncitori au murit pe loc, alți cinci au fost răniți. A fost activat Planul roșu de urgență

O nouă tragedie ce aminteşte de nenorocirea care s-a petrecut luna trecută la Crevedia a avut loc în această noapte în judeţul Vrancea. Patru oameni au murit, iar alţi cinci au fost răniţi, după ce o magistrală de gaz din localitatea Călimăneşti a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul a fost urmat de o explozie, iar din primele informații se pare că muncitorii care operau un utilaj au atins conducta. Vâlvătaia a putut fi văzută de la kilometri distanţă, aşa cum se observă şi pe imaginile care ne-au fost trimise pe Fii Observator. Cei patru muncitori care și-au pierdut viața erau angajaţi ai unei firme care lucrează la construcţia autostrăzii A7.

de Redactia Observator

la 21.09.2023 , 08:03

Alarma a fost dată azi.noapte, în jurul orei 01:30. La acea oră 10 muncitori lucrau pe şantierul autostrăzii A7. La un moment dat, unul dintre utilaje a atins o conductă de gaze. 

Muncitori:

Avaria cât de gravă este? 

Vezi și

E ruptă conducta, e ruptă conducta, conducta de 32.  

Pe acelaşi subiect

Era îngropată? 

Îngropată, da. Conductele sunt îngropate la un metru. 

A fost lovită de un utilaj?  

Da, lovită de un utilaj

Explozie la Călimănești, în Vrancea. Patru muncitori au murit pe loc, alți cinci au fost răniți

Imediat a urmat o explozie puternică. Patru muncitori au murit pe loc, alți cinci au fost răniți. Salvatorii au activat imediat planul roşu a fost activat.

"La faţa locului s-au deplasat şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, patru ambulanţe SMURD şi o autospecială de transport persoane şi victime multiple, din cadrul ISU Anghel Saligny a judeţului Vrancea şi cinci ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă", a declarat Florin Olaru, de la ISU Vrancea.

Doi dintre muncitorii răniți au fost transportați la București

Disperaţi, unii dintre răniți nu ar mai fi așteptat sosirea ambulanțelor, potrivit martorilor. Ar fi plecat pe jos până la drumul european 85, acolo unde au oprit maşinile, ca să îi ducă la spital. Doi dintre muncitori au fost transportați la București, cu elicopterele. Unul dintre ei la Bagdasar Arseni, iar altul la Spitalul Floreasca. Ceilalți trei răniţi au rămas la Spitalul Adjud.

Pentru siguranţă, autorităţile au evacuat zona pe o distanţă de 500 de metri. Planul roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 3:30.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Explozie uriașă la magistrala de gaz din Călimănești, în Vrancea. Patru muncitori au murit pe loc, alți cinci au fost răniți. A fost activat Planul roșu de urgență