Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Expoziţie de artă în Bucureşti: opere semnate de Salvador Dali sau Picasso, prezentate la Art Safari

Lucrări de artă semnate de Dali şi Picasso au fost aduse la cea mai mare expozitie de artă din Capitală. Art Safari se deschide mâine pentru toată lumea.

de Mădălina Iacob

la 11.05.2022 , 20:56

Expoziţia are loc la Palatul Dacia România din Centrul Vechi. Lumină, culoare şi spectacol. Vă garentez că asta veţi găsi aici. Veţi putea admira opere semnate de Salvador Dali sau Picasso şi mulţi alţi mari artişti. Operele expuse aici sunt extrem de valoroase. În total, operele prezentate aici valorează 14 milioane de euro.

De mâine, joi, 12 mai, în fiecare săptămână, de joi până duminică este deschis Art Safari. Şi nu doar două săptămâni, aşa cum eram obişnuiţi până acum, ci două luni. Până în luna august vă veţi bucura de artă. Accesul pentru o zi costă 80 de lei, iar un abonament costă 300 de lei.

Vezi și
Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Expoziţie de artă în Bucureşti: opere semnate de Salvador Dali sau Picasso, prezentate la Art Safari