Video Fetiţă de 12 ani din Iaşi, violată de fratele mai mare, timp de mai bine de 5 ani
I-a distrus copilăria şi a traumatizat-o pe viaţă. Un tânăr de 19 ani din judeţul Iaşi a fost arestat pentru că şi-ar fi violat sora, timp de 5 ani. Copila are 12 ani, iar abuzurile ar fi început pe când fetiţa avea doar 7 ani. Anchetatorii vorbesc despre zeci de abuzuri - fetiţa era molestată de câte ori plecau părinţii de acasă.
Totul a ieșit la nivel recent. Din primele informații, în urmă cu câteva zile, fetița în vârstă de 12 ani ar fi mers în vizită la una dintre prietenele sale. A stat acolo ceva timp, iar la plecare și-ar fi făcut curaj și ar fi povestit calvarul prin care trecea.
Le-ar fi spus prietenei sale și mamei acesteia că ar fi fost abuzată chiar de către fratele ei. Auzind toate acestea, mama prietenei sale ar fi luat legătura cu părinții copilei și le-ar fi povestit tocmai ce aflase. Povestea a ajuns și în atenția polițiștilor ieșeni care au deschis un dosar penal pentru viol și au demarat imediat cercetările pentru a stabili cu exactitate întreaga situație.
Tânărul se află acum în spatele gratilor pentru 30 de zile. Cei doi frați ar proveni dintr-o familie de oameni gospodari, muncitori, iar nimeni nu-și explică cum s-a putut ajunge până aici. Pentru întreaga comunitate, întâmplarea a fost una de-a dreptul șocantă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰