Video Filmul accidentului de coşmar cu aproape 100 de elevi şi cadre didactice de pe DN1, în Sibiu. ''A fost dublu impact, au căzut printre scaune''
Aproape 100 de elevi şi cadre didactice, de la Seminarul Teologic din Braşov, au trecut, aseară, prin momente de panică după ce autocarele în care se aflau s-au ciocnit pe DN 1, în judeţul Sibiu. A fost declanşat planul roşu de intervenţie, iar la locul accidentului au ajuns mai multe ambulanţe şi maşini de victime multiple. 33 de adolescenţi şi un profesor au ajuns la spital cu traumatisme uşoare. Fuseseră într-o excursie în Ţara Silvaniei în programul Şcoala Verde şi acum se întorceau spre casă.
Era ora 21.00 când autorităţile din Sibiu au intrat în alertă.
Bogdan Csilag, coordonator Smurd Sibiu: S-a declanşat planul roşu, au fost aduse echipaje suplimentare, chiar din timpul liber.
Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu: În accident au fost implicate 93 de persoane, din care 86 minori şi 7 adulţi.
33 de copii şi un adult au ajuns la spital, cu traumatisme minore şi contuzii.
- Un tânăr de 26 de ani a ajuns la spital, după ce pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina pe...
- La un pas de tragedie! Două autocare cu 90 de elevi s-au ciocnit pe DN1, în Sibiu. 34 de persoane, îngrijite la...
- ANIMAŢIE. Accident între Logan-ul poliţiei şi un BMW, în Capitală. Singurul care a scăpat teafăr, un suspect...
Ionuţ Pop, director seminar teologic: Atac de panică, cei mai mulţi. Şi câteva leziuni mici. Pe la genunchi, pe la mâini, nimic grav, Slavă Domnului!
Dr. Ciprian Radu Șofariu, director medical Spitalul de Pediatrie Sibiu: 3 pacienţi au necesitat internarea, 2 patologie chirurgicală, unul patologie ortopedică.
Momente de panică pentru aproape 100 de elevi şi cadre didactice
Impactul i-a speriat serios pe mulţi dintre copii.
"Eu am avut o lovitură cervicală. A fost un şoc puternic, instantaneu.''
"S-au speriat şi au început să meargă, să iasă afară...''
"Erau în autocar, vorbeau, şi, dintr-o dată au simţit impactul. A intrat un autocar în altul. Şi, de la impact a mai ricoşat şi a mai intrat încă o dată. Şi a fost dublu impact. Au căzut printre scaune.''
Cei mai mulţi răniţi au fost din autocarul din spate.
Ionuţ Pop, director seminar teologic: Autocarul din spatele nostru, venind şi el după noi, a fost o oprire foarte bruscă, n-a reuşit să mai oprească nici el la timp.
Preotul, care se afla în primul autocar, spune că vinovat de accident este un alt şofer.
Ionuţ Pop, director seminar teologic: Urcam dealul şi a apărut o maşină care semnaliza un convoi lung, cu semnalizatoare luminoase, care venea pe banda noastră.
"Un transport gabaritic a venit în faţă dintr-o curbă, o maşină mică s-a băgat în faţa noastră, oprit, noi n-am mai avut ce să facem, am oprit şi noi şi ne-a lovit din spate.''
Şoferul autocarului din spate: Când a intrat antemergătorul, a intrat în el. Se vede destul de bine cum l-a lovit. Şi eu, atunci, am frânat brusc şi am oprit în el. Că n-am avut altă şansă.
Cei mai mulţi dintre elevi şi-au continuat drumul spre Braşov cu două autocare puse la dispoziţie de primăria din Avrig.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰