Video Filmul accidentului în care a fost implicat Bogdan Stamatoiu. În momentul impactului, jurnalistul GSP era singur pe şosea
Redactorul-şef adjunct al Gazetei Sportului este internat în stare gravă la spital, după ce a fost implicat într-un accident rutier violent. Maşina pe care o conducea s-a izbit violent de un stâlp de înaltă tensiune. Totul, în timp ce se afla singur pe şosea.
Bogdan Stamatoiu venea dinspre Călăraşi spre Cernica. Într-o curbă ar fi pierdut controlul direcţiei şi s-a izbit frontal cu mașina de un stâlp de înaltă tensiunea aflat pe marginea drumului. În urma impactului, autoturismul s-a făcut praf. Bucăți din caroserie mai sunt și acum împrăștiate pe câmp.
Jurnalistul Bogdan Stamatoiu este în continuare în stare gravă la spital
Martorii care au asistat la momentul accidentului au sunat la 112, iar o echipă de medici l-a dus pe Bogdan Stamatoiu la Spitalul Sf. Pantelimon din Capitală. Ulterior, a fost transferat la Spitalul Floreasca, iar în acest moment se află în stare gravă.
A fost deschis și un dosar penal, iar polițiștii urmează să stabilească în ce condiții s-a produs accidentul, dacă vorbim despre neatenție sau dacă Bogdan Stamatoiu a vrut să își pună capăt zilelor. Acest incident vine într-un context extrem de complicat al redacției din care Bogdan Stamatoiu face parte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰