Video Filmul tragediei din Constanţa, unde un tată doborât de suferinţă şi-a dat foc pe mormântul fiului. O femeie i-a auzit ţipetele de durere
Durerea pierderii copilului l-a împins la un gest extrem pe un bărbat de 67 de ani. Doborât de suferinţă şi ameţit bine de aburii alcoolului, omul şi-a dat foc chiar pe mormântul fiului său, aflat în Cimitirul Central din Constanţa. Două femei au observat flăcările uriaşe şi au dat alarma. Angajaţii cimitirului au sărit imediat cu un extinctor, în încercarea de a-l salva pe bărbat. Victima a ajuns în stare critică la spital. Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional!
Au trecut deja luni bune de când fiul său a murit, însă rana din sufletul bărbatului e departe de a se fi închis. Rămas singur pe lume, pentru a-şi îneca amarul, bătrânul s-a apucat de băutură. Deşi era mai mereu în stare de ebrietate, nu uita niciodată să-şi viziteze copilul la cimitir.
Asta a făcut şi ieri dimineaţa, când a decis să îşi ia viaţa.
O femeie i-a auzit ţipetele şi a alertat paznicii cimitirului
După ce a aprins o lumânare la căpătâiul fiului, bătrânul nu a ezitat nicio secundă să îşi toarne sticla de whisky pe haine. O singură scânteie a fost de ajuns ca să se aprindă ca o torţă. O femeie care trecea în acel moment pe lângă mormânt i-a auzit ţipetele de durere şi a alertat paznicii cimitirului, care au adus un extinctor.
- Un bărbat a ars ca o torţă lângă mormântul fiului său, în Cimitirul Central din Constanţa. Mergea acolo...
- În pragul gerului, un bărbat a rămas sub cerul liber după ce casa i-a luat foc, în Constanţa. Misiune...
- Scene şocante la Constanţa. Un bărbat de 38 de ani a încercat să se sinucidă şi s-a aruncat în mare
Imediat, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de intervenţie.
Claudia Tatarici, SAJ Constanţa: Un pacient cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, arsuri gradul 3. I s-a acordat primul ajutor pacientului.
Victima a fost transportată în stare gravă la spital.
Crina Kibedi, purtător de cuvânt al Spitalului judeţean: A necesitat intubaţie şi ventilaţie mecanică. S-a efectuat tualetarea plăgilor în blocul operator şi va rămâne internat la terapie intensivă.
Anchetatorii iau acum în calcul atât varianta unui accident, cât şi a unui gest sinucigaş ca urmare a unei depresii severe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰