Video Filmul uciderii în bătaie a primarului din Jibert. Scandalul s-a aprins de la lemnul de foc
Deciziile au născut duşmănie în fruntea unei comune din Braşov. Edilul din Jibert a murit după ce a fost bătut de consilierul local. Cei doi nu au căzut de acord cum să fie administrată comuna. Bătaia primită i-a provocat leziuni interne, iar primarul s-a stins în cele din urmă. Consilierul a fost arestat.
Primarul, viceprimarul şi consilierul local din Jibert nu reuşeau să se înţeleagă cu privire la cota lemnelor de foc, dacă să cumpere o combină sau să construiască un parc fotovoltaic în comună. Joi, şedinţa de consiliu s-a prelungit cu o masă festivă. De la discuţii aprinse s-a ajuns la pumni, povesteşte viceprimarul.
Bucur Vaida, viceprimar comuna Jibert, judetul Braşov: Domnul Buta la un moment dat a vrut să-l scoată pe domnul primar afară din casă că făcea foarte multe treburi care nu se cuveneau în casa respectivă. La care s-a ridicat domn primar, i-a luat ochelarii de la ochi, eu am intervenit între ei şi atunci l-a lovit pe domn primar. Domnul primar a căzut, m-a împins şi pe mine, am căzut peste.
Primarul ar fi trecut cu vederea disputa şi l-ar fi iertat pe consilier
După întâmplare, primarul şi-a iertat consilierul, dar ce-a urmat, a şocat pe toată lumea.
- Un primar din Braşov a fost omorât în bătaie de un consilier local. Scandalul a pornit în timpul unei petreceri
- Clotilde Armand vrea dizolvarea Consiliului Local Sector 1, pentru că alianţa PSD-PNL nu votează bugetul propus de...
- Peste 100 de incendii de vegetaţie uscată în Gorj, în ultimele 5 zile. Primarul e disperat. Îşi dă salariul...
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
- Un minor de 15 ani s-a urcat la volanul unei maşini şi a provocat un accident grav, în Constanţa. A fost găsit...
Reporter: V-a spus tatăl dumneavoastră cu ce l-au lovit, unde?
Fiul victimei: Nu ne-a dat detalii, pentru că el i-ar fi iertat. N-a vrut să depună plângere, pentru că a crezut că va fi bine. A fost la ecografie, radiografie şi doctorii nu i-au transmis că s-ar vedea ceva mai grav. I s-a făcut rău acasă şi a murit.
Claudiu Sandu, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov: Inculpatul a lovit victima iniţial în zona feţei, a proiectat-o la pământ, ulterior aplicându-i două lovituri de mare intensitate în zona abdominală, care a avut ca urmare o rupere a intestinului.
Reporter: Cum vi se pare ce s-a întâmplat?
Localnic: Teroare. Inexplicabil.
Viceprimarul este martor în acest dosar.
Bucur Vaida, viceprimar comuna Jibert, judetul Braşov: Nu am instigat, dimpotrivă, domnul primar a mai avut două trei ieşiri din astea în casa respectivă chiar înainte cu două zile a avut o altercaţie într-un bar din Jibert.
Primarul Iancu Boeriu era la al treila mandat. Avea 64 de ani, era căsătorit, avea doi băieţi şi era și bunic. Consilierul local este cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰