Firma Tel Drum și-a cerut insolvența în ziua în care DNA a extins urmărirea penală
Firma Tel Drum şi-a cerut falimentul, în 17 ianuarie, în aceeaşi zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul Tel Drum.
Firma Tel Drum şi-a cerut falimentul, dosarul fiind înregistrat în 17 ianuarie, la Tribunalul Teleorman, în aceeaşi zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul Tel Drum, în dosarul în care este cercetat şi Liviu Dragnea.
Conform site-ului Tribunalului Teleorman, este vorba despre faliment, iar la obiectul dosarului este înscris "deschiderea procedurii la cererea debitorului".
Primul termen în dosar este stabilit pentru 29 ianuarie.
În data în care a fost deschisă acţiunea în instanţă, DNA a cerut "extinderea urmăririi penale faţă de persoana juridică SC TEL DRUM SA, suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.
"În cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale suspectei SC TEL DRUM SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat)", a mai anunţat DNA.
În 13 noiembrie 2017, liderul PSD, Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete şi abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum.
Potrivit procurorilor, Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a iniţiat un grup infracţional organizat care acţionează şi în prezent şi din care au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi persoane din mediul de afaceri.
Prejudiciul în acest dosareste de 30 de milioane de lei prin abuz în serviciu şi de 20 de milioane de euro prin fraudarea fondurilor europene.
Grupul iniţiat în anul 2001 are ca principal scop obţinerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice , prin comiterea unor infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, spun procurorii DNA.
Liviu Dragnea a fost pus sub urmărire penală pentru constituirea unui grup infracţional organizat, pentru două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi pentru două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰