Fost poliţist braşovean, prins în flagrant când transporta droguri. Bărbatul ar fi fost cunoscut în localitate pentru activităţile sale ilegale
Descoperire şocantă în Braşov. Un fost poliţist din Braşov a fost prin în flagrant în timp ce transporta aproape un kilogram de droguri, potrivit IPJ Braşov. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.
Un fost poliţist din Braşov, care a lucrat la Secţia 5, a fost prins, joi, în flagrant, în timp ce transporta un kilogram de cocaină. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Recent, el a fost prins în timp ce circula cu 240 de kilometri la oră pe o stradă din oraş, fiindu-i suspendat permisul de conducere.
IPJ Braşov a precizat că "cel în cauză a fost destituit din funcţie şi nu mai deţine, în prezent, calitatea de poliţist în cadrul I.P.J. BRAŞOV", transmite news.ro.
Bărbatul era cunoscut pentru activităţile sale în sfera infracţională
"De asemenea, ne disociem de astfel de persoane, care nu fac cinste uniformei şi Statutului Poliţistului. Totodată, acordăm şi am acordat tot sprijinul organelor de urmărire penală, în derularea anchetelor penale", a mai transmis IPJ Braşov. Potrivit presei locale, bărbatul era cunoscut pentru activităţile sale în sfera infracţională.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰