Video Fost preot condamnat la închisoare după ce a abuzat sexual un băiat de 14 ani. A vrut să-l infecteze cu HIV
Un fost preot din Baia Mare a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare după ce ar fi abuzat sexual un adolescent de 14 ani şi chiar ar fi încercat să-l infecteze cu virusul HIV. Decizia vine la aproape 3 ani de la abuz. Judecătorii au stabilit că fostul preot trebuie să-i dea victimei 10.000 de euro, despăgubiri pentru trauma suferită. Decizia nu este definitivă.
Faptele au avut loc în 2023, când fostul preot a racolat un minor de 14 ani din judeţul Maramureş și l-a dus în Baia Mare, acolo unde ar fi petrecut noaptea împreună.
A doua zi au ieșit la un restaurant, dar bărbatul a citit în presă că adolescentul a fost dat dispărut de familie, astfel că i-a plătit un taxi care să-l ducă înapoi acasă.
Anchetatorii au aflat că cei doi au întreținut relație sexuală, iar fostul preot nu i-a zis minorului că este infectat cu HIV. A fost cercetat pentru racolare de minori, act sexual cu minori și pentru tentativă de transmitere a sindromului imunodeficitar dobândit.
În cei trei ani cât a durat procesul, nu au fost luate măsuri preventive, iar în cele din urmă au rămas în picioare doar acuzațiile de natură sexuală.
Bărbatul a fost condamnat de tribunalul Maramureș la cinci ani de închisoare cu executare, dar soluția nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În trecut, fostul preot a mai fost cercetat și pentru alte fapte, unele dintre ele cu violență, dar și pentru înșelăciune.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
