Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gardul unei școli din Năvodari în care învață sute de copii s-a prăbușit într-o groapă adâncă. Profesorii păzesc elevii în curte, de teama unei tragedii

Se construieşte haotic în Năvodari şi fără noimă. Acum şi extrem de periculos. Gardul unei şcoli în care învaţă sute de copii s-a prăbuşit într-o groapă adâncă săpată pentru fundaţia unui bloc. Terenul de sport mai are puţin şi o ia şi el la vale, iar profesorii îşi păzesc elevii în curte, de teama unei nenorociri. Avem toate avizele, se apără dezvoltatorul. 

de Andreea Filip

la 18.10.2021 , 20:57

Proprietarul terenului a început lucrările în vară, cu toate avizele la zi, după cum susţine. Mai mulţi vecini l-au dat, însă, în judecată şi a fost nevoit să oprească munca pe şantier. 

Andreea Filip, reporter Observator: Din cauza ploilor abundente din ultimele două săptămâni, terenul Școlii Gimanziale Nr. 1 din Năvodari s-a surpat, iar gardul unităţii de învăţământ s-a prăbuşit.

Radu Runcan, proprietarul blocului: Am săpat până la un metru diferenţă de gardul şcolii, dar fiind sub acţiunea judecătorească nu am avut voie să ne apropiem de lucrare.

Vezi și

Inspectoratul de stat în construcţii spune altceva

Pe acelaşi subiect

Harry Boiangian, director Inspectoratul de Stat în Construcții: Am constatat neconformităţi și am oprit lucrarea.  Nu a avut responsabil tehnic sau diriginte de șantier. Autorizația este în curs de verificare, cu suspiciunea că a fost emisă ilegal. 

Petre Enciu, vicepreședinte Consiliul Judeţean Constanţa: Execuţia de lucrări în cadrul unui proiect imobiliar se realizează, din punctul meu de vedere, călcând pe cadavre.

Radu Runcan, proprietarul blocului: Din păcate, natura, ploaia, a erodat puţin solul, s-a prăbuşit gardul. 

Şi o parte a terenului de sport a fost împrejmuită și nu mai poate fi folosită de elevi, pentru că zona este extrem periculoasă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În tot oraşul Năvodari s-a construit sălbatic. Acum însă s-a întrecut orice limită

Sorin Mihai, inspector școlar general: Se va interveni cu o solicitare către constructor pentru a consolida și reabilita gardul și măsuri de protecție suplimentară.

Petre Enciu, vicepreședinte Consiliul Judeţean Constanţa: Aici au existat tot felul de proiecte imobiliare, de firme de construcţii, care au refuzat, practic, să respecte normele de disciplină în construcţii.

Dezvoltatorul riscă cel puţin două sancțiuni, în valoare totală de... 10.000 de lei. Dar construcţia merge mai departe: în câteva zile vor reîncepe lucrările la bloc. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Gardul unei școli din Năvodari în care învață sute de copii s-a prăbușit într-o groapă adâncă. Profesorii păzesc elevii în curte, de teama unei tragedii